Comisia Europeană aprobă achiziționarea Opel de către Peugeot

young woman looking out of the car window at sunset
Comisia Europeană a aprobat necondiționat achiziționarea Opel de către Peugeot, în conformitate cu Regulamentul UE privind concentrările economice. Comisia a concluzionat că tranzacția nu ar ridica probleme de concurență pe piețele relevante. Peugeot S.A. („PSA”) va achiziționa active și participații legate de Opel. Astfel, PSA va dobândi un control exclusiv asupra întregului Opel.
Comisia a examinat, de asemenea, activitățile care se suprapun în cele două societăți în vânzarea cu lotul și cu amănuntul a vehiculelor de pasageri și a vehiculelor utilitare ușoare.
Ancheta Comisiei a constatat următoarele:
În ceea ce privește fabricarea și vânzarea de autovehicule, cotele de piață combinate ale celor două societăți sunt relativ mici pe toate piețele relevante. Companiile ating o cotă de piață combinată de peste 40% în doar două piețe naționale (Estonia și Portugalia) pentru vehiculele comerciale mici, dar cu o creștere de mai puțin de 5% pe ambele piețe. Pe celelalte piețe afectate, cotele de piață rămân mici. Ancheta Comisiei a arătat, de asemenea, că entitatea rezultată din concentrare se va confrunta în continuare cu o concurență puternică din partea producătorilor precum Renault, Volkswagen, Daimler, Ford, Fiat și diferiți concurenți asiatici.
În ceea ce privește piețele de distribuție cu lotul și cu amănuntul, Comisia a exclus posibilitatea ca tranzacția să aibă un efect negativ din cauza diferitelor canale de distribuție utilizate de PSA și Opel și a prezenței distribuitorilor independenți, a importatorilor și a comercianților cu amănuntul.
Prin urmare, Comisia a concluzionat că este puțin probabil ca tranzacția să ridice probleme de concurență pe piețele relevante.
Peugeot S.A. produce și vinde vehicule de pasageri și vehicule utilitare ușoare la nivel mondial sub numele de mărci Peugeot, Citroën și DS.
Opel, controlat în prezent de General Motors, reunește afacerile europene de automobile ale General Motors sub marca Opel și Vauxhall. Opel produce și vinde autoturisme și vehicule utilitare ușoare.
Foto: © PSA Group 2017