CFR Călători a lansat licitația pentru reparația locomotivei Transmontana 001
Transport

Statutul Personalului Feroviar nu va fi reexaminat urmând a fi trimis pentru promulgare către președintele țării

După ce a fost respins de președintele țării și trimis la reexaminare în luna iunie, Statutul Personalului Feroviar a trecut astăzi, 11.09.2019, de Comisiile de Muncă și Transporturi din Senat, reexaminarea acestuia fiind respinsă. Astfel, proiectul va fi trimis în plen pentru aprobare, ulterior urmând să ajungă în aceeași formă la Palatul Cotroceni pentru a fi promulgat.

Reamintim că Președintele României a trimis joi, 20 iunie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind statutul personalului feroviar. Conform comunicatului administrației prezidențiale „Legea privind statutul personalului feroviar vizează raporturile de muncă ce se stabilesc între unitatea cu specific feroviar și personalul feroviar angajat în cadrul acesteia, drepturile, obligațiile și răspunderea personalului feroviar, formarea inițială și continuă a personalului feroviar, condițiile specifice și modalitățile de ocupare și de eliberare din aceste funcții, de încetare a activității și de pensionare a personalului feroviar, precum și criteriile de acordare a recompenselor și distincțiilor. Această lege va intra în vigoare la 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția prevederilor referitoare la pensionare, care vor intra în vigoare la data de 1 septembrie 2021.

În forma transmisă la promulgare, legea menționată – ce înlocuiește Decretul nr. 360/1976 privind aprobarea Statutului disciplinar din unitățile de transporturi – se impune, însă, a fi reanalizată de către Parlament atât sub aspectul impactului pe care aceasta îl are asupra sectorului feroviar în ansamblul său, cât și al modului în care noile dispoziții se corelează cu alte acte normative. În contextul în care legea urmează să se aplice practic începând cu anul 2020, reanalizarea acestei reglementări, inclusiv sub aspectul impactului economic, este absolut necesară pentru a nu fi în situația prorogării succesive a aplicării legii sau, mai grav, în imposibilitatea materializării tuturor drepturilor și beneficiilor instituite pentru personalul feroviar.”



Foto: mobilitate.eu

4,386 Vizualizări

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *