Feroviar GlobalTransport

Leo Express depășește 153.000 de pasageri pe rutele interne din Polonia după șapte luni de operare

La șapte luni de la intrarea pe piața transportului feroviar intern de călători din Polonia, operatorul privat Leo Express a transportat peste 153.000 de pasageri pe relațiile interne dintre Varșovia și Cracovia. Compania, prezentă pe piața poloneză încă din 2018 prin servicii internaționale, și-a extins activitatea în martie 2026, când a lansat primele trenuri regulate interne, iar din iunie și-a dublat oferta la patru perechi de trenuri pe zi în fiecare direcție.

Interesul publicului a fost evident încă înainte de debutul operațiunilor, când au fost vândute peste 100.000 de bilete pentru noile servicii. În primele 20 de zile de exploatare, aproape 23.000 de pasageri au ales trenurile operatorului. Evoluția cererii a permis extinderea rapidă a numărului de conexiuni dintre cele două mari orașe poloneze.

Între începutul lunii martie și sfârșitul lui septembrie, trenurile Leo Express au transportat exact 153.072 de pasageri pe segmentul intern polonez. Cele mai utilizate relații au fost Varșovia Centralna – Cracovia Główny și sensul opus, care au atras împreună peste 66.000 de călători. Operatorul subliniază că a introdus pe piață un model bazat pe prețuri dinamice, loc garantat și mai multe clase de confort, oferind pasagerilor posibilitatea de a alege serviciul care se potrivește cel mai bine nevoilor lor.

În paralel, compania și-a consolidat și traficul internațional dintre Polonia și Cehia. În aceeași perioadă, trenurile Leo Express au transportat 152.127 de pasageri pe rutele transfrontaliere. Cea mai populară relație rămâne Praga – Cracovia, unde au călătorit peste 85.000 de persoane în cele șapte luni analizate. Conexiunea directă dintre Praga și Varșovia a atras la rândul său aproape 18.000 de pasageri.

Datele de exploatare arată că duminica este cea mai aglomerată zi a săptămânii pentru operator, cu peste 81.000 de călătorii înregistrate în perioada analizată. Cea mai utilizată clasă de călătorie este Economy, însă pasagerii au la dispoziție și opțiunile Economy Plus, Business și Premium. Toate trenurile oferă Wi-Fi gratuit, climatizare, prize electrice și servicii de catering la bord.

Prin dezvoltarea conexiunilor dintre Varșovia, Cracovia și Praga, Leo Express urmărește să consolideze concurența pe piața feroviară din Europa Centrală și să ofere o alternativă modernă pentru călătoriile de afaceri, naveta zilnică și turismul de weekend.

Foto&info: Leo Express

Pe aceeași temă

Back to top button