CE explică de ce accesibilitatea urbană nu poate fi măsurată doar în minute: un nou cadru arată diferența dintre accesul „pe hartă” și accesul real
Comisia Europeană, prin Direcția Generală Mobilitate și Transport, atrage atenția asupra unei probleme majore din planificarea urbană: indicatorii tradiționali de accesibilitate, care se bazează exclusiv pe timpul de deplasare, nu reflectă realitatea trăită de oameni. Un nou cadru analitic, PEAI (Potential–Effective Accessibility Index), arată că accesibilitatea reală este mult mai complexă decât proximitatea exprimată în minute.
Analiza prezentată de CE pornește de la un studiu realizat în Vancouver, unde indicatorii clasici arată o imagine aproape perfectă: – 99% dintre locuitori se află în limitele acceptate pentru deplasarea cu bicicleta către servicii esențiale; – 74,5% se află în limitele acceptate pentru mersul pe jos.
Cu toate acestea, PEAI arată că doar 37,9% dintre locuitori beneficiază de accesibilitate efectivă. Diferența este uriașă și provine din factori pe care minutele nu îi surprind: – servicii suprasolicitate sau insuficiente pentru populația deservită; – infrastructură pietonală sau velo incompletă, nesigură sau dificil de utilizat; – bariere topografice care fac imposibile trasee aparent scurte; – distanțe rezonabile doar pentru anumite grupuri sociale, nu pentru toți locuitorii.
Comisia subliniază că timpul de călătorie descrie doar accesul potențial, nu accesul realizat. Dacă politicile urbane se bazează exclusiv pe minute, ele riscă să confunde apropierea geografică cu accesibilitatea funcțională.
Evaluarea accesibilității este influențată de: – modul în care sunt definite zonele de captare; – caracteristicile grupurilor populaționale; – nivelul de detaliu al datelor; – scala analizelor.
Calitatea datelor este esențială: cu cât sunt mai precise, cu atât analiza reflectă mai fidel realitatea urbană.
Articolul CE evidențiază și dimensiunea echității sociale. Zonele cu acces redus nu sunt distribuite aleatoriu, ci se suprapun peste inegalități socio-spațiale existente. Accesibilitatea scăzută afectează disproporționat anumite grupuri, influențând accesul la locuri de muncă, educație, sănătate și participare urbană.
Comisia arată că accesibilitatea diferă de la un oraș la altul și nu poate fi măsurată prin praguri fixe. Forma urbană, densitatea, designul rețelelor, clima, topografia și costurile locuirii influențează modul în care oamenii se deplasează și ce distanțe pot parcurge realist.
Mesajul central este clar: accesibilitatea urbană trebuie evaluată multidimensional, nu doar prin minute. Obiectivul nu este doar deplasarea mai rapidă, ci crearea unor teritorii în care accesul se traduce în oportunitate reală pentru toți locuitorii.
Această abordare se aliniază cu misiunea rețelei #DiversityInTransport, care promovează sisteme de transport accesibile și incluzive pentru diversitatea utilizatorilor.
Foto&info: Comisia Europeana – Directorate-General for Mobility and Transport