Wiebe România va lucra pentru redeschiderea mai multor linii feroviare din Complexul București

CFR SA lansează licitația pentru reparații la instalațiile SCP pe tronsonul Grădinari – Vadu Lat – Zăvestreni

Wiebe România a câștigat contractul pentru „ „Reparatie linia 301Y Post Rudeni– Post Colentina km 0 + 000–1+220 , linia 301L Post Giulesti – Post Colentina km 9 + 000–km 9 + 276 si linia 301 K Colentina – Mogosoaia km 1+800-4+900”, linii aflate în stare de conservare/abandonate în prezent. Licitația a fost lansată în luna octombrie 2018, având o valoare finală de 6,4 milioane lei.

Conform caietului de sarcini, liniile vor beneficia de „Demontare linii si aparate de cale , refacerea substratului de nisip , inlocuit sina , inlocuit aparate de cale , confectionat joante izolante in cale , confectionat cupoane de tranzitie , inlocuit traverse speciale de lemn pe pod , inlocuit traverse speciale de beton , sudura si realizarea caii fara joante”, cu o durată de lucru de 9 luni de la semnarea contractului.

Linia 301Y Post Rudeni– Post Colentina km 0 + 000–1+220 este o linie electrificată, închisă în prezent, ce permite viteze de până la 50 km/h.
Linia 301L Post Giulesti – Post Colentina km 9 + 000–km 9 + 276 este o linie secundară electrificată, închisă în prezent, ce permite viteza maximă de 40 km/h.
Linia 301 K Colentina – Mogosoaia km 1+800-4+900 este o linie secundară, electrificată, fiind închisă în prezent, cu o viteză maximă admisă de 60 km/h.



Foto: Andrei Marian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *