Proiectul muzeului feroviar de la Dej a rămas blocat și în anul 2021 cu consecințe grave asupra patrimoniului istoric deținut de acesta

Deși în 31 octombrie 2018 „Legea nr. 244/2018 pentru înfiinţarea Centrului Muzeal al Locomotivelor” a fost publicată în Monitorul Oficial, după mai multe amânări și dezbateri în perioada 2017-2018, anul 2021 nu a adus nicio evoluție în implementarea proiectului devenit lege. Mai mult, în urmă cu un an, când mobilitate.eu a realizat un material despre stadiul proiectului, blocat încă din 2020, situația era aceeași, proiectul era blocat din cauza neînțelegerilor dintre CFR SA și CENAFER pentru transferul terenurilor necesare localizării muzeului în incinta depoului Dej.
Luna decembrie 2021 nu aduce nimic nou ca evoluție a proiectului, totul fiind blocat în zona de organizare, transfer al terenurilor, dar și obiective ce nu permit responsabililor de la depoul Dej să poată demara efectiv proiecte de restaurare a exponatelor, construcția spațiilor necesare și organizarea muzeului pentru a putea primi vizitatori. Pe lângă aceste probleme, întârzierea implementării proiectului duce la pierderea treptată a celor implicați în proiect, care fie pleacă din sistem, fie se pensionează, în timp ce implicarea noilor generații în acest tip de proiecte este aproape inexistentă. Domnul Florin Nan, promotorul proiectului spune că dacă nu se mișcă lucrurlile mai repede, există riscul ca la momentul demarării proiectului, să nu mai existe personal calificat pentru operațiunile necesare restaurării locomotivelor. Proiectele de acest tip necesitând personal calificat și autorizat de ministerul Culturii, piesele fiind obiecte de patrimoniu la care nu se poate interveni ca la materialul rulant normal.
Mai mult, trecerea timpului este și in defavoarea locomotivelor istorice expuse în depou, care în ultimii ani nu au mai beneficiat de intervenții, iar fiind garate în spațiu deschis, în condițiile meteo specifice fiecarui anotimp, acestea se deteriorează constant, inclusiv cele mai noi restaurate în cadrul depoului, locomotivele cu abur 7311 și 1493.
Conform legii, „Se înființează, în județul Cluj, municipiul Dej, comuna Cuzdrioara, Centrul Muzeal al Locomotivelor, denumit în continuare Centrul Muzeal, structură de expunere a materialului rulant de cale ferată, de promovare a istoriei și tehnicii feroviare, de importanță națională, în subordinea Muzeului Căilor Ferate Române aflat în structura Centrului Național de Calificare și Instruire Feroviară – CENAFER, denumit în continuare CENAFER, instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Transporturilor.” Prin lege, activitatea muzeului este coordonată de Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER. Muzeul a fost prezentat și lansat oficial în luna mai 2019, odată cu Noaptea Muzeelor, cand au fost prezenți mai mulți invitați din cadrul companiilor feroviare, dar și cei care au susținut proiectul pentru a deveni lege.
Începută chiar în anii 90, colecția de locomotive din incinta depoului Dej, deschisă cu locomotiva cu abur 150.105, locomotiva cu numarul 1000 a uzinelor UCM Reșița, și continuată constant cu o gamă largă de exponate – locomotive cu abur, vagoane dar și prima locomotivă diesel Sulzer și prima electrica EC pe 4 osii, a devenit oficial muzeu, prin lege în anul 2019. Legea nr. 244/2018 pentru înființarea Centrului Muzeal al Locomotivelor a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial la 31 octombrie 2018. Eforturile pentru aducerea și restaurarea celor 27 de locomotive, printre care locomotivele cu aburi cu valoare istorica – 1492, 231.050, 151.002 și 150.105, au fost realizate încă din anii 90 de coordonatorul muzeului, domnul Florin Nan, susținut de conducerea depoului de locomotive din Dej și de pasionați de conservarea patrimoniului feroviar. Mobilitate.eu urmărește și vizitează constant din anul 2012 muzeul din Dej, prezentând în timp real evoluția colecției de patrimoniu și operațiunile de restaurare a mai multor locomotive, operațiuni și rezultate prezentate pe site.
Foto: mobilitate.eu