Se pregătește lansarea licitației pentru structura magistralei 6 de metrou 1 Mai – Otopeni
În perioada 30-31 octombrie 2017, Ministerul Transporturilor a fost gazda reprezentanților Agenției Internaționale de Cooperare a Japoniei (JICA). Tema misiunii Agenției Internaționale de Cooperare a Japoniei, la București a vizat stadiul implementării proiectului ‘Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional — Henri Coandă’, proiect cofinanțat prin Acordul de împrumut semnat la Tokyo, în data de 10 martie 2010 între România și JICA.
Reprezentanții Agenției Internaționale de Cooperare a Japoniei au purtat discuții cu reprezentanții conducerii Ministerului Transporturilor: Secretarul de stat Ninel
Cercel secretarul de stat Maria Magdalena Grigore, directorii direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Transporturilor, conducerea Ministerului Finanțelor Publice, directorul general al Metrorex, Marin Aldea, și reprezentanți ai Metrorex, precum și reprezentanți ai consultanților proiectului și al altor instituții implicate în acest proiect.
Vizita reprezentanților japonezi face parte din seria mai multor întâlniri și discuții care au avut loc pe aceasta temă, pe parcursul derulării proiectului.
Linia de metrou Magistrala 6 va asigura legătura rețelei de metrou a municipiului București cu Aeroportul Internațional Henri Coandă — Otopeni. Oportunitatea realizării investiției a fost stabilită în conformitate cu planurile generale de dezvoltare ale sistemului de transport public al orașului, propusă și justificată în planurile generale, studiile de transport și strategiile de dezvoltare din ultimii ani, respectiv: ‘Strategia globală pentru dezvoltarea și modernizarea transportului cu metroul în București 2008-2030’ (redactat în 2009), ‘2035 Conceptul Strategic pentru București’ (CSB) și ‘Strategia de dezvoltare pentru transportul public în perioada 2016-2030’. Proiectul Magistrala 6 de metrou este aprobat în principalele strategii de transport:
— Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 București-Ilfov
— Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020
— Master Planul General de Transport
CFR SA pregateste revizia vagoanelor trenului prezidential
Ziua Armatei Române 2017 sarbatorita în Parcul Carol din Bucuresti
Galerie foto: Parada tramvaielor istorice din Bucuresti
Magistrala 6 de metrou creează joncțiunea între serviciul de transport public urban și serviciile de transport regional, național și internațional feroviar și aerian,
asigurând o legătură urbană rapidă de mare capacitate.
Proiectul pentru Magistrala 6 a parcurs, până la acest moment, etape în care au fost aprobate de către autoritățile statului o serie de acte normative: indicatorii tehnico-economici, Planul de Mobilitate Urbană Durabilă București — Ilfov, iar în data de 20.07.2017 a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 496/2017 privind declanșarea procedurilor de expropriere aferente proiectului. Urmează continuarea proiectului printr-o serie de acțiuni specifice etapei de licitație pentru execuția lucrărilor de structură.
Foto: Andrei Marian