Autoritatea pentru Reformă FeroviarăEsențialFeroviar RomaniaFeroviar Romania

ARF predă primele patru rame electrice regionale PESA către Transferoviar Călători: începutul operării pe ruta București Nord – Roșiori Nord în cadrul programului național de modernizare finanțat prin Fondul pentru Modernizare

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a finalizat predarea primelor patru rame electrice regionale PESA RE‑R către operatorul privat Transferoviar Călători, marcând un nou pas în implementarea programului național de modernizare a transportului feroviar de pasageri. Unitățile 655‑5 009, 029, 048 și 033 fac parte din Lotul 3, care include 19 rame electrice regionale achiziționate în baza contractului RUIC 6/2024 și finanțate prin Contractul de finanțare 1/2024, în cadrul căruia ARF va furniza 62 de rame electrice RE‑R destinate traficului regional și suburban.

Cele patru rame vor intra în exploatare pe ruta București Nord – Roșiori Nord, conform metodologiei de alocare a materialului rulant nou prevăzută în Contractul de Servicii Publice 2022–2032, aprobat prin HG 1453/2022. Transferoviar Călători devine astfel al doilea operator care primește rame RE‑R în cadrul programului, după CFR Călători, extinzând utilizarea materialului rulant modern pe rute regionale cu cerere ridicată.

Achiziția celor 62 de rame electrice RE‑R este finanțată prin Fondul pentru Modernizare, instrument european dedicat tranziției către o economie verde, cu cofinanțare de la bugetul de stat. Proiectul are ca obiectiv reducerea consumului de energie în sectorul transporturilor, prin introducerea de material rulant cu emisii scăzute de carbon și prin creșterea atractivității transportului feroviar ca alternativă la transportul rutier individual. Ramele RE‑R contribuie la diminuarea dependenței de combustibili fosili, la reducerea aglomerației rutiere în zonele periurbane și la scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin transferul unei părți din mobilitatea cotidiană către transportul feroviar.

Proiectul are o valoare totală de 2,77 miliarde lei, echivalentul a 561 milioane euro. Din această sumă, 2,32 miliarde lei reprezintă finanțare eligibilă asigurată prin Fondul pentru Modernizare, iar 450 milioane lei provin din bugetul de stat. Perioada de implementare este de 36 de luni, incluzând livrarea materialului rulant, punerea în exploatare și asigurarea serviciilor de întreținere.

Ramele electrice regionale RE‑R sunt proiectate pentru transport regional și suburban, cu accesibilitate modernă, eficiență energetică, sisteme de informare a pasagerilor, climatizare, spații dedicate pentru biciclete și persoane cu mobilitate redusă, precum și echipare completă cu ETCS. Introducerea lor pe rutele regionale va contribui la creșterea calității serviciilor publice, la îmbunătățirea confortului și la modernizarea modului de exploatare a transportului feroviar de călători.

Predarea celor patru rame către Transferoviar Călători reprezintă un pas concret în extinderea utilizării materialului rulant nou achiziționat de ARF și în implementarea obiectivelor strategice privind modernizarea transportului feroviar din România.

Foto & info: ARF – Autoritatea pentru Reformă Feroviară

Pe aceeași temă

Back to top button