Redacția Mobilitate.eu

Alstom suspendă toate livrările și investițiile în Rusia

Alstom monitorizează îndeaproape situația dramatică care se întâmplă în prezent în Ucraina, anunță compania în prezentul comunicat de presă. „Siguranța angajaților noștri și a familiilor acestora este, ca întotdeauna, prima noastră prioritate. A fost înființată o echipă dedicată care să gestioneze situația încă de la începutul conflictului, luând măsuri pentru a-i sprijini cel mai bine.

Locomotive Electroputere ST43 ale PKP revin în România la operatorii privați de marfă

Produse la Electroputere Craiova începând cu 1960, pe baza unei licențe Sulzer Frères Winterthur – Sulzer Frères Winterthur – Brown Boveri, locomotivele 060-DA, numite generic Sulzer, și-au demonstrat fiabilitatea încă de la construcție, fiind utilizate atât în România cât și în multe țări din toată lumea pentru tracțiunea trenurilor de călători dar și a trenurilor grele de marfă, făcând față cu succes în cele mai grele condiții de operare.…

Alstom va livra 20 de rame electrice în urma finalizării licitației organizate de ARF

Autoritatea pentru Reformă anunță că a desemnat câștigătorul licitației pentru achiziția materialului rulant nou destinat transportului inter-regional de călători RE-IR. Astfel, după reevaluarea propunerii tehnice a producătorului de material rulant mai sus-menționat, efectuată în baza deciziei CNSC din 04 februarie anul curent, și primirea avizului conform necondiționat de la Autoritatea Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), Comisia de evaluare a oficializat câștigarea ALSTOM FERROVIARIA S.p.A.…

CFR SA a lansat 4 licitații pentru reparații în zone ale liniilor Tecuci – Iași, Bacău – Bicaz, Gura Humorului – Ilva Mică și Bacău – Ițești

CFR SA a lansat 4 licitații pentru achizitia lucrarilor de înlocuire a a traverselor de beton si a materialului marunt de cale, uzat si defect, pentru mai multe zone din țară. Pentru toate 4 proiectele achiziția se referă, în principal, la executarea urmatoarelor lucrări: Înlocuirea traverselor de beton necorezpunzătoare cu traverse de beton placate cu prindere elastică inclusă, materiale aprovizionate de către executant lucrare; Burajul I al traverselor de beton introduse în cale; Ciuruirea manuală a materialului de balastare; Transportul rutier al tuturor materialelor aprovizionate de executant lucrare (traverse de beton cu prindere elastică inclusă ) de la producător/furnizor în statia CF; Transportul auto al materialelor care se introduc în cale și a materialelor care se scot din cale din stația CF pe amplasament lucrare și de pe amplasament lucrare în stația CF; Încărcare/descărcare mecanizat și manual al materialelor care se introduc în cale și care se scot din cale, pe amplasament lucrare și în stație; Manipulări de materiale care se introduc în cale și care se scot din cale pe amplasament lucrare.…

CFR SA achiziționează peste 700 de relee KF1-80 pentru instalațiile CED și BLA

CFR SA a lansat licitația pentru „Relee electrice”, în forma unui acord cadru pentru 48 de luni cu o valoare maximă de până la 2,5 milioane lei. Sursa de finanţare este din fondurile proprii ale CNCF ”CFR” SA / buget de stat , titlu bugetar „Întreținere și funcționarea/exploatarea infrastructurii feroviare publice”, repartizate Direcției Instalații la capitolul „Cheltuieli materiale”.…

Studenții de la ASE vor face practică în zona administrării serviciilor publice în cadrul ARF

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) transmite în prezentul comunicat că a încheiat un acord de parteneriat cu Academia de Studii Economice din București (ASE), în cadrul proiectului „Parteneriat sustenabil pentru practica studenților (Future Stars)”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, cod MySMIS 131645.…

Knorr-Bremse va echipa trenurile Alstom Coradia Stream cu sisteme de frânare și control al climatizării

Knorr-Bremse anunță că a consolidat și mai mult un parteneriat existent cu Alstom, care își propune să ofere transport feroviar sigur, durabil și eficient. Conform unui contract-cadru semnat recent, Knorr-Bremse se va bucura de o exclusivitate condiționată până cel puțin în 2025 pentru trenurile provenite din familia de trenuri versatilă și de înaltă performanță Coradia Stream.…

A fost semnat contractul pentru proiectarea și construcția M6 1 Mai – Băneasa

Irinel Ionel Scriosteanu, Secretar de stat în Ministerul Transporturilor, anunță că contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de structură de rezistență pentru noua linie de metrou – Magistrala 6, pentru 𝗟𝗼𝘁𝘂𝗹 𝗜, 𝟭 𝗠𝗮𝗶 – 𝗧𝗼𝗸𝘆𝗼, a fost semnat cu Asocierea Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS – Makyol Insaat Sanayi Turizm ve Ticaret AS.…

Din 9 martie masca facială nu mai este obligatorie în transportul public din România

Vești bune pentru toți utilizatorii transportului public din România, fie că vorbim de transport public local urban, metrou, tren sau orice alt mijloc – Guvernul a devis să nu mai prelungească starea de alertă sanitară impusă începând cu anul 2020, fapt care anulează începând cu data de 09.03.2022, ora 00.00 toate restricțiile care au creeat disconfort economiei și populației.…

SCRL Brașov finalizează o nouă reparație RR la o locomotivă pe 4 osii cu modernizare Promat

SCRL Brașov finalizează zilele acestea reparația capitală, reparație tip RR, a locomotivei EG 461-113 a depoului Suceava. Locomotiva face parte dintr-o nouă serie de reparații pe care uzina din Brașov, subsidiară a CFR Călători, le realizează pentru operatorul de stat în perioada 2022-2023, urmând ca operațiunile de RR să continue la mai multe locomotive care vor ajunge treptat la SCRL.…

A fost votat proiectul exproprierilor care deblochează redeschiderea liniei de tramvai 5 la Aeroport Băneasa

În ședința CGMB din data de 7 martie 2022, consiliul general a votat și aprobat proiectul de hotărâre prin care se declanșează procedurile de expropriere a imobilelor din zona terminalului de la Aeroport Băneasa, pentru finalizarea proiectului de reabilitare și modernizare a liniei de tramvai între Strada Alexandru Șerbănscu și Șoseaua București – Ploiești, lucrări de care depinde redeschiderea liniei 5 pe traseul normal, fără a fi nevoie de tramvaie bidirecționale pentru circulația între Piața Sfântul Gheorghe și Aeroport Băneasa.…

ARF caută o companie care să auditeze cei 6 operatori de transport călători pentru stabilirea exactă a subvențiilor necesare

Autoritatea pentru Reforma Feroviara a publicat pe SEAP una anunț prin care consultă piața în vederea obtinerii unei valori estimative pentru „Servicii de audit tehnico-economic al obligatiilor de serviciu public (OSP) asumate de operatorii de transport feroviar (OTF) de călători prin contractele de servicii publice (CSP) derulate cf.

A fost aprobată realizarea exproprierilor pe tronsonul comun cu linia 41 al bulevardului Ghencea

Primăria Sectorului 6, primărie și sector care beneficiază direct de realizarea noului bulevard Ghencea – Pasaj Domnești, anunță astăzi a fost votat, în Consiliul General, proiectul care prevede exproprierile imobilelor, situate între Strada Brașov și Terminal Tramvai 41. Valoarea actualizată a exproprierilor este de circa 87 milioane lei.…