Din 9 martie masca facială nu mai este obligatorie în transportul public din România

Din 9 martie masca facială nu mai este obligatorie în transportul public din România

Vești bune pentru toți utilizatorii transportului public din România, fie că vorbim de transport public local urban, metrou, tren sau orice alt mijloc – Guvernul a devis să nu mai prelungească starea de alertă sanitară impusă începând cu anul 2020, fapt care anulează începând cu data de 09.03.2022, ora 00.00 toate restricțiile care au creeat disconfort economiei și populației. Astfel, dispare obligația de a purta mască facială de protecție, atât în exterior cât și în interior, interiorul incluzând și rețelele de transport public, autobuze, tramvaie, troleibuze, trenuri sau metrou. Evident, cei care doresc să poarte în continuare masca facială, o pot face cât și unde doresc.




De asemenea dispar restricțiile legate de limitarea programului magazinelor, limitarea capacității operatorilor economici și limitarea drepturilor de circulație pe timp de noapte, care au fost impuse începând cu luna decembrie 2022. Astfel, pentru cei care doresc să aibă activități de noapte sau utilizează trenuri de noapte, dispare riscul de a fi amendați dacă se află pe domeniul public în intervalul 22-05. Practic, prin eliminarea stării de alertă și a tuturor restricțiilor, activitățile zilnice nu vor mai avea niciun fel de restricții, practic totul revenind la normalitatea de până în luna martie 2020.



1.863 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *