Mobilitate.eu

O nouă tehnică ar putea revoluționa camerele foto

Cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts au dezvoltat o nouă tehnică de captare a imaginilor utilizând o comprimare a sensibilă de înregistrare de 50 de ori mai eficientă Astfel, în cazul camerelor cu un singur pixel se pot obține un număr de expuneri mai mici de la zeci de mii.…

Metrovagonmash livrează noi vagoane de metrou pentru Moscova

Producătorul de material rulant Metrovagonmash, anunță producerea și livrarea a 144 vagoane de metrou pentru Moscova până la sfârșitul anului 2018. Costul total al contractului este de 10,5 miliarde de Ruble, vagoanele urmând să fie introduse în circulație în trenuri de câte 8 vagoane pe linia Taganskaya-Krasnopresnenskaya.…

De astăzi se ridică mașinile parcate neregulamentar în Sibiu

Primăria Sibiu anunță începerea activității de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar începând cu 1 aprilie. Astfel, activitatea va fi gestionată de un departament specializat din cadrul Poliției Locale Sibiu. În ședința din luna ianuarie Consiliul Local Sibiu a aprobat regulamentul de desfășurare a acestei activități, iar în ședința din luna martie au fost aprobate tarifele pentru ridicarea, transportul și depozitarea autovehiculelor staționate neregulamentar.…

Sistemul de biciclete din Seul va atinge 20.000 de unități

Sistemul public de biciclete din Seul se află în creștere rapidă încă de când a fost lansat, ajungând la 1,72 milioane de închirieri în cele 14 luni de operare. Astfel, autoritățile locale doresc să crească numărul de biciclete de la 5600 la 20.000 până la sfârșitul anului.…

Alstom livrează 53 rame Coradia Continental pentru DB

Alstom Transport anunță semnarea unui contract în valoare de 300 milioane euro, pentru livrarea a 53 rame electrice Coradia Continental pentru DB. Ramele vor fi livrate în perioada 2019-2020 și vor circula în regiunile germane Rhine-Westphalia, Rhineland-Palatinate și Bavaria. Ramele vor fi construite în uzinele Alstom din Salzgitter, Germania.…

Sistem de control al vehiculelor bazat pe viteza internetului

Universitatea Tehnică Vilnius Gediminas împreună cu compania Tele2 au dezvoltat un sistem de control al vehiculelor unic, bazat pe viteza internetului, sistemul permite conducerea vehiculului la viteza internetului 4G din locația unde se află, pe principiul conversiei megabiților pe secundă în kilometri pe oră.…

Creștere de 40% în vânzările vehiculelor alimentate alternativ

Scania a publicat un raport prin care arată o creștere semnificativă a vânzărilor de vehicule ecologice, care utilizează combustibili alternativi, creștere observată în special în anul 2016. Scania a vândut aproape 5000 de vehicule alimentate cu combustibili alternativi și hibrizi, în timp ce peste 40.000 șoferi ai clienților Scania au fost pregătiți pentru a conduce eficient.…

Samsung lansează accesoriul DeX pentru Galaxy S8

Samsung anunță din Coreea de Sud lansarea unui accesoriu pentru nou telefon inteligent Galaxy S8, cu scopul reducerii necesității de utilizare și transport a multor dispozitive și accesorii de lucru. Astfel, DeX oferă posibilitatea dezvoltării unui sistem Android asemănător cu un desktop, care oferă utilizatorilor posibilitatea accesării ușoare a aplicațiilor, fișierelor, documentelor, dar și editarea și utilizarea acestora.…

Directorul OTL Oradea va administra transportul public din Abu Dhabi

Directorul OTL Oradea, Csuzi Istvan, a anunţat azi, că de la 1 mai 2017 va părăsi OTL, urmând să ocupe funcţia de director al companiei de transport local din Abu Dhabi – Emiratele Arabe Unite. Dl Csuzi Istvan este directorul OTL de 8 ani, fiind şi vicepreședintele Organizației Mondiale a Transportatorilor din anul 2013 până în prezent.…

Bombardier testează un avion de business aproape de bariera sunetului

Modelul Global 7000 este cel mai mare model de avion de business dezvoltat de Bombardier, care va fi testat la Mach 0.995, foarte aproape de bariera sunetului. Testele fac parte dintr-un program extins prin care Bombardier dorește să demonstreze fiabilitatea și performanța noului avion care ar urma să schimbe întreg conceptul avioanelor de business.…

Bombardier livrează noi trenuri intercity etajate pentru DB

Bombardier anunță semnarea unui nou contract cu Deutsche Bahn (DB) pentru livrarea altor 25 trenuri electrice intercity etajate. Cele 25 de trenuri vor fi compuse dintr-un total de 25 locomotive Bombardier Traxx și 124 vagoane etajate Bombardier Twindexx Vario. Noile trenuri vor fi livrate începând cu 2019 și fac parte din programul prin care DB își va crește capacitatea de transport cu 25% până în 2030.…

A fost aprobat PMUD Bucuresti

În cadrul ședinței CGMB din data de 29.03.2017 a fost aprobat PMUD București, care include o serie de proiecte pentru creșterea calității vieții și a mobilității durabile în oraș. Printre principalele proiecte ale Municipiului Bucuresti incluse in Planul de Mobilitate Urbana Durabila 2016-2030 se numara:

– introducerea de benzi de circulatie cu prioritate pentru transportul public pe o distanta de 25 km;
– achizitia de 100 troleibuze, 300 de tramvaie si 500 de autobuze, dintre care 300 electrice.…