Comisia Europeană dorește părerea cetățenilor referitoare la eliminarea schimbării orei de vară

Parlamentul European a votat schimbarea trecerii de la ora de iarnă la ora de vară

În urma cererilor primite din partea cetățenilor, a Parlamentului European, și a anumitor state membre ale UE, Comisia a decis să analizeze modul de funcționare al dispozițiilor actuale privind ora de vară și să evalueze dacă acestea ar trebui modificate. În acest context, Comisia dorește să afle care sunt punctele de vedere ale cetățenilor europeni, ale părților interesate și ale statelor membre privind dispozițiile în vigoare ale UE referitoare la ora de vară și cu privire la eventuale modificări ale acestora.
Chestionarul online poate fi completat accesând linkul către pagina Comisiei Europene.
Chestionarul on-line este disponibil în toate limbile oficiale ale UE (cu excepția limbii irlandeze), iar răspunsurile pot fi formulate în oricare dintre acestea. Vă rugăm însă să răspundeți în limba engleză, pe cât posibil.

Puteți întrerupe și relua oricând completarea chestionarului. Odată ce ați trimis răspunsurile, puteți să descărcați o copie a contribuției dumneavoastră.
Puteți să încărcați documente, cum ar fi un document de poziție, sau să le trimiteți pe adresa de contact.

Contribuțiile primite vor fi publicate pe acest site. Dacă respondentul nu este de acord cu publicarea informațiilor sale cu caracter personal, contribuția va fi publicată sub protecția anonimatului. Dacă anexați un document la contribuția dumneavoastră, acesta poate fi publicat împreună cu răspunsul, fără a i se aduce vreo modificare.
În UE, dispozițiile privind ora de vară prevăd ca ora să fie schimbată de două ori pe an, pentru a se ține seama de evoluția tiparelor de lumină naturală și pentru a profita de lumina zilei într-o anumită perioadă de timp.

Majoritatea statelor membre ale UE au o lungă tradiție privind ora de vară, dintre care majoritatea datează deja din timpul Primului și celui de-Al Doilea Război Mondial sau de la criza petrolului din anii 1970. La momentul respectiv, dispozițiile referitoare la ora de vară aveau drept scop economia de energie. Cu toate acestea, au existat și alte motivații, cum ar fi siguranța rutieră, prelungirea timpului dedicat activităților recreative seara sau, pur și simplu, alinierea practicilor naționale la cele ale țărilor învecinate sau ale principalilor parteneri comerciali.

Dispozițiile la nivelul UE există din anii 1980 și sunt în prezent reglementate de Directiva 2000/84/CE. Această directivă prevede obligația statelor membre de a trece la ora de vară în ultima duminică din martie și la ora de iarnă în ultima duminică a lunii octombrie. Obiectivul legislației UE privind dispozițiile referitoare la ora de vară a fost să armonizeze calendarele naționale existente care erau divergente, asigurând astfel o abordare armonizată în cadrul pieței unice.

În paralel cu dispozițiile UE și independent de acestea, statele membre sunt grupate în trei zone cu fuse orare sau ore legale diferite. Decizia privind ora legală nu este, ca atare, afectată de normele UE privind ora de vară (sau de eventualele modificări aduse acestora). (în prezent, statele membre ale UE acoperă trei fuse orare: ora Europei Occidentale sau ora Greenwich (GMT), ora Europei Centrale (GMT + 1) și ora Europei de Est (GMT + 2). Opt state membre (Bulgaria, Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia, Lituania și România) aplică GMT + 2 ca oră legală. 17 state membre (Austria, Belgia, Croația, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Republica Cehă, Republica Slovacă, Slovenia, Spania, Suedia, Țările de Jos și Ungaria) aplică GMT+1, iar trei state membre (Irlanda, Portugalia și Regatul Unit) aplică GMT.) Aceasta este determinată în relație cu GMT (ora Greenwich) sau UTC (ora universală coordonată).



Ar trebui remarcat, de asemenea, faptul că disponibilitatea luminii diurne variază în funcție de localizarea geografică a statelor membre ale UE. În statele membre situate în partea de nord a continentului există o variație sezonieră relativ mare în ceea ce privește lumina diurnă disponibilă, caracterizată prin ierni întunecate cu puțină lumină diurnă și veri luminoase cu nopți scurte. În statele membre din sudul Europei distribuția de lumină naturală pe timp de zi și de noapte nu se schimbă aproape deloc pe parcursul anului.

Foto: Andrei Marian
Info: Comisia Europeană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *