Evenimente transportTransport

Moldova și Ucraina accelerează proiectele de transport și energie. Coridoarele feroviare și modernizarea frontierelor, pe agenda premierilor Vasile Tofan și Sergii Korețki

Dezvoltarea infrastructurii de transport, consolidarea conexiunilor energetice și sprijinirea procesului de integrare europeană au fost principalele teme abordate în cadrul întrevederii dintre premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și omologul său ucrainean, Sergii Korețki, desfășurată la Kiev.

În cadrul conferinței de presă comune, premierul moldovean a reafirmat susținerea Republicii Moldova pentru Ucraina și a subliniat importanța rezistenței ucrainene pentru securitatea întregii regiuni.

„În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova. Rezistența lor ne permite să trăim în pace și să ne construim viitorul acasă”, a declarat Vasile Tofan.

Un capitol important al discuțiilor a vizat dezvoltarea coridoarelor rutiere și feroviare dedicate transportului mărfurilor ucrainene, inclusiv prin intermediul inițiativei europene Coridoarele Solidarității. Cei doi oficiali au analizat măsuri pentru modernizarea punctelor de trecere a frontierei și extinderea sistemelor de control comun, cu scopul de a fluidiza schimburile comerciale, investițiile și procesele de reconstrucție economică a Ucrainei.

Premierul moldovean a evidențiat și beneficiile economice pe care aceste proiecte le generează pentru Republica Moldova. Potrivit acestuia, tranzitul mărfurilor ucrainene aduce venituri suplimentare pentru Calea Ferată din Moldova, în timp ce atragerea companiilor ucrainene din sectoarele logisticii și depozitării poate contribui la crearea de noi locuri de muncă și la creșterea investițiilor.

În domeniul energetic, oficialii au discutat consolidarea interconexiunilor electrice și extinderea cooperării în sectorul gazelor naturale. Printre proiectele analizate se numără semnarea unui memorandum de înțelegere între Moldelectrica și Ukrenergo, precum și dezvoltarea celui de-al doilea circuit al liniei electrice Bălți – Dnestrovsk. Potrivit autorităților, această investiție ar putea adăuga aproximativ 500 MW capacității de schimb de energie electrică dintre cele două țări.

Pe agendă s-au aflat și aspecte privind gestionarea resurselor de apă ale râului Nistru, inclusiv coordonarea deversărilor și asigurarea necesarului de apă pentru comunitățile din regiune.

Tot la Kiev a fost semnat un acord de cooperare tehnico-militară între ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi, și omologul său ucrainean, Yevhenii Hmara. Documentul va facilita schimbul de experiență și accesul la soluții tehnologice dezvoltate de Ucraina pentru protecția spațiului aerian.

Vasile Tofan a subliniat că, de la începutul războiului, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat de peste 100 de ori, iar drone și fragmente de proiectile au ajuns pe teritoriul țării.

Întâlnirea s-a încheiat cu reafirmarea angajamentului celor două state de a coopera în continuare în procesul de aderare la Uniunea Europeană și în dezvoltarea unor proiecte comune de infrastructură, energie și conectivitate regională.

Foto&info: Guvernul Republicii Moldova.

Pe aceeași temă

Back to top button