Alstom prezintă oficial primul tren Coradia Stream din Bulgaria, în cadrul proiectului de livrare a 35 de unități și 15 ani de suport local

Alstom marchează un moment important în Bulgaria, odată cu prezentarea publică a primului tren Coradia Stream destinat rețelei feroviare naționale. Evenimentul a reunit echipele Alstom din Bulgaria, România și din întreaga Europă, alături de reprezentanți ai autorităților, partenerilor și operatorilor, la Gara Centrală din Sofia, unde a fost expus trenul modern cu șase vagoane dezvoltat special pentru piața europeană.
La eveniment au participat Andrew DeLeone, președinte Alstom pentru Europa, Roberto Saccione, Managing Director Services pentru România și Bulgaria, și Petya Petkova, reprezentant Alstom pentru Bulgaria, care au subliniat importanța colaborării regionale și a efortului comun depus pentru implementarea proiectului. Trenul Coradia Stream prezentat este parte din contractul amplu derulat în parteneriat cu RVP Invest, ce prevede livrarea a 35 de trenuri electrice și asigurarea suportului local pe o perioadă de 15 ani. Douăsprezece dintre aceste trenuri se află deja în Bulgaria, iar programul avansează conform planificării.
Coradia Stream este conceput pentru a oferi un nivel ridicat de confort, eficiență energetică și performanță operațională, fiind adaptat cerințelor de mobilitate ale Europei Centrale și de Est. Evenimentul de la Sofia marchează un pas esențial către introducerea trenurilor în serviciul comercial și către modernizarea transportului feroviar din Bulgaria, printr-o soluție tehnologică de ultimă generație.
Alstom transmite că acest moment reflectă munca unei echipe unite și angajamentul de a livra un produs modern, sigur și fiabil, menit să îmbunătățească experiența pasagerilor și să contribuie la dezvoltarea infrastructurii feroviare din regiune.
Foto & info: Alstom









