CFR marchează 82 de ani de la bombardamentul din 4 aprilie 1944 asupra Bucureștiului feroviar

CFR marchează 82 de ani de la bombardamentul din 4 aprilie 1944 asupra Bucureștiului feroviar

Astăzi se împlinesc 82 de ani de la bombardamentul din 4 aprilie 1944, unul dintre cele mai puternice atacuri aeriene care au vizat Bucureștiul în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și un moment cu consecințe profunde asupra infrastructurii feroviare naționale. Documentele de arhivă arată că zona Gării de Nord, triajele și instalațiile feroviare din nord‑vestul orașului au reprezentat ținte directe ale operațiunii, într-un context în care neutralizarea căilor de comunicație era considerată esențială pentru blocarea capacităților logistice ale României.

Bombardamentul desfășurat în intervalul 13:40–15:10 a provocat avarii extinse la liniile de circulație, instalațiile de manevră și zonele tehnice ale CFR. Garnituri aflate în stație au fost afectate, iar atelierele feroviare au suferit distrugeri care au redus semnificativ capacitatea de întreținere și reparație a materialului rulant. În plan operațional, lovirea nodului feroviar București a generat perturbări majore în circulația trenurilor, prin reducerea capacității de tranzit și limitarea conexiunilor strategice ale rețelei. Triajul Gării de Nord, element central în organizarea fluxurilor feroviare, a fost vizat în mod direct, ceea ce a dus la disfuncționalități în gestionarea traficului.

Atacurile nu s-au limitat la capitală. În zilele următoare, bombardamentele au vizat alte noduri feroviare importante: instalațiile din Ploiești au fost lovite pe 5 aprilie, iar triajele din Brașov și Drobeta‑Turnu Severin au fost atacate pe 16 aprilie. Bucureștiul a fost din nou țintă în 15, 21 și 24 aprilie, confirmând caracterul sistematic al operațiunilor orientate spre paralizarea infrastructurii de transport.

La 82 de ani distanță, acest moment rămâne unul de comemorare și reflecție asupra vulnerabilității și importanței infrastructurii feroviare, un element esențial pentru funcționarea țării în orice context istoric sau geopolitic.

Foto&info: CFR Infrastructura