STB SA transmite informații despre situația angajaților infectați cu COVID-19

STB introduce autobuze noi pe liniile 302, 336, 601, 780 și 783 începând 1 decembrie

Referitor la informațiile difuzate în mediul public referitoare la existența unor angajați ai Societății de Transport București infectați cu virusul SARS COV 2, STB SA a transmis următoarele precizări:

Începând cu data de 11 martie 2020 și până în prezent, șase angajați ai STB SA au fost depistați pozitiv la testul pentru virusul SARS COV 2, iar dintre aceștia unul este deja vindecat și se află în izolare. STB SA precizează că, în fiecare dintre cazuri, contaminarea a fost generată de contactul cu persoane infectate din afara spațiilor aferente locului de muncă, toți angajații fiind spitalizați, iar colegii cu care au intrat în contact fiind imediat izolați.

Astfel, în total, 80 de salariați au fost în izolare, în diverse perioade de timp, în prezent fiind în izolare doar șapte angajați, iar starea lor este stabilă.
Primul caz din STB SA a fost confirmat pozitiv data de 06.04.2020, fiind un angajat al Uzinei de Reparații, prezentând simptome la câteva zile după ce a revenit din concediu petrecut într-o țară străină.

Alte două cazuri sunt doi șoferi – tată și fiu – de la autobaza Ferentari, tatăl fiind primul care a manifestat simptome după revenirea din zile libere, la 13.04.2020, fiul său fiind confirmat pozitiv cu Sars Cov 2 la data de 20.04.2020.

Al patrulea caz este un șofer de autobuz de la Autobaza Giurgiului, confirmat la 16.04.2020, când se afla în zile libere, iar al cincilea caz este o femeie, operator de date de la Depoul Militari confirmată pozitiv la 20 aprilie, împreună cu soțul său. Cel de-al șaselea caz este un electrician de la Depoul Alexandria, care a fost infectat în familie.
STB SA este printre primele societăți comerciale care a luat măsuri ferme pentru reducerea riscului de contaminare atât în rândul călătorilor, cât și al salariaților, prin dezinfectarea vehiculelor cu substanțe care distrug virusurile, dar și a spațiilor de lucru și a stațiilor și mobilierului aferent pe care le are în administrare.

Au fost achiziționate în regim de urgență atomizoare și materiale necesare pentru efectuarea dezinfecției în clădiri și mijloacele de transport în comun si materiale/ echipamente de protecție individuală pentru toți salariații.

Permanent sunt aduse la cunoștința tuturor direcțiilor din STB SA, reglementările stabilite și ordonanțele militare emise, iar la nivelul STB SA răspândirea noului coronavirus este prevenită prin supravegherea activă, depistarea timpurie, izolarea, tratamentul cazurilor și urmărirea contactelor.

De la începutul lunii martie, STB SA prin Compartimentul Situații de Urgență, a luat primele măsuri de prevenire și informare permanentă a salariaților și a călătorilor, prin mijloacele de informare video și audio existente în mijloacele de transport în comun.

STB SA dă asigurări că salariații săi fac permanent eforturi pentru transportul călătorilor în condiții de siguranță.



Foto: mobilitate.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *