BKK simplifică validarea biletelor digitale în transportul public din Budapesta și majorează amenzile pentru călătoria fără titlu de transport

Budapesti Közlekedési Központ (BKK) a introdus o nouă soluție pentru validarea biletelor digitale pe întreaga rețea de transport public de suprafață din Budapesta, facilitând utilizarea aplicațiilor mobile pentru călători.
Începând din a doua jumătate a lunii octombrie, compania amplasează treptat autocolante cu coduri QR în interiorul tuturor autobuzelor, troleibuzelor, tramvaielor și trenurilor suburbane HÉV. Astfel, pasagerii care utilizează bilete digitale pot valida titlul de călătorie direct după urcarea în vehicul, prin scanarea codului QR din interior.
Până acum, validarea se realiza în principal înainte de îmbarcare. Noua soluție este destinată în special situațiilor în care călătorii ajung la vehicul chiar înainte de plecare și nu mai au timp să efectueze validarea în stație.
Pe autobuze și troleibuze, codurile QR sunt amplasate pe aparatele de validare, în timp ce pe tramvaie acestea vor fi disponibile la fiecare pereche de uși, completând sistemul existent de lângă cabinele vatmanilor. Pe trenurile HÉV, codurile sunt montate lângă validatoarele de bilete de la fiecare acces.
BKK subliniază însă că biletul digital trebuie validat imediat după urcare. În timpul controalelor, codurile QR din interiorul vehiculelor sunt dezactivate temporar, iar aplicațiile de ticketing, inclusiv BudapestGO, informează utilizatorii despre această situație.
Amenzi mai mari de la 2 noiembrie
În paralel cu introducerea noului sistem de validare, operatorul a decis și majorarea unor tarife de penalizare.
Începând cu 2 noiembrie 2026:
- amenda achitată pe loc sau în termen de două zile lucrătoare crește de la 12.000 la 15.000 forinți;
- amenda plătită în termen de 30 de zile crește de la 25.000 la 30.000 forinți;
- taxa redusă aplicată celor care prezintă un abonament lunar cumpărat în ziua controlului crește de la 6.000 la 7.500 forinți.
Prin aceste măsuri, BKK urmărește atât simplificarea utilizării biletelor digitale, cât și încurajarea călătoriei cu titluri de transport valabile pe întreaga rețea din capitala Ungariei.
Foto&info: BKK – Budapesti Közlekedési Központ.









