trenuri

Parlamentul European propune spații pentru biciclete în toate trenurile de călători din UE

În data de 9 octombrie, membrii Comisiei pentru transport și turism din cadrul Parlamentului European (TRAN) au votat propunerea de a introduce cel puțin 8 spații pentru biciclete pe toate trenurile europene noi și modernizate. Dacă, după cum era de așteptat, propunerea este susținută, de asemenea, în sesiunea plenară a Parlamentului în următoarele săptămâni, atunci va deveni poziția lor oficială în cadrul discuțiilor cu statele membre (Consiliul Uniunii Europene) care urmează.…

Autoritatea pentru Reformă Feroviară are planuri pentru achiziția de locomotive și vagoane în valoare de 252 milioane de euro

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță lansarea unui proiect în valoare de 252 milioane de euro, fonduri ce pot fi obținute prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, pentru achiziția de locomotive, vagoane și rame pentru transportul feroviar din România. Pentru acest proiect a început realizarea unui studiu de fezabilitate care va fi elaborat până la sfârșitul anului 2018.…

Inginerii doresc o abordare mai științifică pentru proiectarea scaunelor din trenuri

Industria feroviară a cerut mai multe cercetări în ceea ce privește designul scaunelor pentru trenuri, pentru a oferi o abordare mai obiectivă pentru a face scaunele atât confortabile cât și sigure pentru pasageri. Potrivit RSSB (Rail Safety and Standards Board), există o oportunitate de a dezvolta o abordare mai științifică în ceea ce privește măsurarea și definirea confortului în scaunele trenurilor.…

Trenurile ar putea să revina pe traseul Rădăuți – Putna

Proiectul de redeschidere a liniei Rădăuți – Putna, preluat anul trecut de la comunitatea din Putna pentru redeschiderea circulației feroviare către mormântul lui Ștefan cel Mare a înregistrat primii pași concreți.

Directorul general CFR SA, Ioan Gavrilă, Director Sucursala Regională CF Iasi, Radu Pipa, Constantin Axinia, Directorul Sucursalei Regională Transport Feroviar Călători Iași, alături de președintele Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane, Grigore Mare, au inspectat întreaga secție Rădăuți-Putna pentru a vedea exact care sunt lucrările necesare pentru redeschiderea sectorului de cale ferată către Putna.…

Alstom va furniza 54 de trenuri regionale Coradia Stream „Pop” către Trenitalia

Alstom a primit patru contracte în valoare de aproximativ 330 de milioane de euro din partea Trenitalia, operatorul feroviar național italian, pentru furnizarea a 54 de trenuri regionale Coradia Stream. Trenurile sunt destinate regiunilor italiene Abruzzo (4 trenuri), Liguria (15 trenuri), Marche (4 trenuri) și Veneto (31 trenuri), ca parte a acordului-cadru semnat în 2016 între Alstom și Trenitalia.…

Alstom livrează metrouri noi pentru RATP Paris

Alstom va furniza către Île-de-France Mobilités și RATP 20 de trenuri de metrou MP14, compuse din 5 vagoane fiecare, pentru linia 11 a metroului din Paris, pentru o sumă de 157 milioane de euro. Aceste trenuri fac parte din contractul MP14 semnat în martie 2015 între Alstom și RATP (mandatat de Île-de-France Mobilités) privind livrarea a până la 217 MP14 metrouri pe o perioadă de 15 ani, pentru o sumă totală de peste 2 miliarde de euro.…

CFR Călători pregătește reviziile la vagoanele de dormit seria 70-91

CFR Călători a lansat licitația pentru “Servicii de reparaţie planificată tip RTG, înlocuire roti monobloc uzate sau defecte, inlocuire osii-ax uzate sau defecte, inlocuire discuri de frână uzate sau defecte, reparaţii/ recondiţionări/înlocuiri de subansamble/ piese / materiale constatate pe fluxul de reparaţie ca necesar a fi efectuate la vagoane de dormit seria 7091”, conform anunțului postat pe SEAP.…

Bombardier și partenerii din industrie lansează SurferLab pentru noile trenuri inteligente

Bombardier Transportation, împreună cu partenerii săi, producătorul software SME Prosyst, Universitatea Franceză din Valenciennes și Hainaut-Cambrésis (UVHC) au inaugurat SurferLab, laboratorul comun de cercetare și dezvoltare al industriei feroviare. Primul de acest gen din Franța și din sectorul transporturilor, Surferlab se va concentra pe mobilizarea naturii inovatoare și competitive a părților interesate pentru consolidarea legăturilor dintre cercetare și industrie.…

Traficul feroviar blocat pe Valea Prahovei. Pericol de explozie

Prahova- PH – Breaza – Un incendiu a izbucnit la un vagon incarcat cu ingrasaminte ce conțin nitrat de amoniu, trenul circula pe ruta Targu Mures – Ploiesti.
Pompierii militari prahoveni acționează pentru asigurarea măsurilor specifice la un tren de marfa încărcat cu nitrat de amoniu, staționat in Breaza Nord.…

Conceptul noilor trenuri care vor transforma călătoriile feroviare în estul Angliei

Imaginile concept ale noilor trenuri de la Greater England au fost prezentate. Fotografiile prezintă noul design și concept pentru trenurile intercity, regionale și „Stansted Express”, care vor intra în circulație începând din anul 2019. Noile trenuri prezentate sunt construite de Stadler, fiind atât modele electrice normale, cât și modele care pot funcționa alimentate cu motorină sau energie electrică, pentru tronsoanele unde nu există rețea de contact.…

Lucrarile pe coridorul feroviar Sighisoara – Teius sunt 80% finalizate

Dupa o excursie de cateva zile, newsby.marianandrei.com va prezinta situatia santierului de modernizare a caii ferate dintre Arad si Bucuresti, pe tronsonul Sighisoara – Teius. Aici lucrarile sunt finalizate in proportie de peste 80%, existand mari sanse ca de la noul mers al trenurilor, in luna decembrie 2017, sa se circule cu viteza pe 120-140 km/h pe mare parte din traseu.…