A fost lansată licitația pentru studiul de fezabilitate al rețelei de trenuri metropolitane Brașov

A fost lansată licitația pentru studiul de fezabilitate al rețelei de trenuri metropolitane Brașov

Asociatia Metropolitana pentru Dezvoltare Durabila a Transportului Public Brasov a lansat licitația pentru „Servicii de elaborare a Studiilor de Fezabilitate pentru dezvoltarea unui sistem transport public feroviar în Zona Metropolitană Brașov și aria de influență”, cu o valoare de 12,9 milioane lei și un termen de realizare de 24 de luni. Ofertele pot fi depuse până la data de 13.03.2023, urmând ca atribuirea să aibă loc până la data de 13.07.2023. Fondurile sunt asigurate prin Programul Operational Infrastructura Mare – POIM.
Scopul proiectului consta in elaborarea urmatoarelor analize si documente:

1. Planul Strategic/investițional (analiza de pre-fezabilitate) privind introducerea serviciilor de tren metropolitan sau a unor sisteme alternative de transport sustenabil pentru urmatoarele trasee (in restul textului se vor folosi denumiri abreviate T1… T9):

 T1. Brașov – Dârste – Timișu de Jos – Timișu de Sus – Predeal (Magistrala CF 300; aprox. 26 km);
 T2. Brașov – Bartolomeu – Cristian – Râșnov – Zărnești (Linia CF 203; aprox. 27 km);
 T3. Brașov – Bartolomeu – Ghimbav – Codlea (Magistrala CF 200; aprox 14 km);
 T4. Brașov – Bartolomeu – Stupini – Bod – Feldioara – Rotbav (Magistrala CF 300; aprox. 24 km);
 T5. Brașov – Hărman – Prejmer – Chichis – Ozun – Sfântu Gheorghe (Magistrala CF 400; aprox. 32 km);
 T6. Brașov – Hărman – Budila – Teliu – Întorsura Buzăului (Linia CF 403; aprox. 43 km);
 T7. Brașov – Bartolomeu – Ghimbav – Aeroport Internațional Brașov (Ghimbav) – Bod (aprox. 12 km);
 T8. (Brasov -) Rasnov – Tohanu Nou – Bran
 T9. (Brasov -) Bod – Hărman / Prejmer – Dârste.

2. Studiu de fezabilitate (SF) pentru investitiile relevante si prioritare rezultate din Planul Strategic – in principiu (sub rezerva rezultatelor studiului) acoperind liniile existente T1-T6 sau parte dintre acestea și – în măsura în care sunt necesare – investițiile complementare pentru linia T7 (pentru care un studiu de fezabilitate separat este in curs de elaborare de catre CN CFR SA).

3. Documentatii de achizitie publica/caiete de sarcini (aferente investițiilor din SF) pentru realizarea proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor, proiectului tehnic de execuție și execuția lucrărilor (într-o singură etapă de contractare)

4. Pentru traseele noi (T8, T9) in funcție de rezultatele Planului Strategic:
a) in cazul in care solutia de mobilitate optima va fi feroviara (construirea unor noi secțiuni de cale ferată) se vor livra – Documentatii de achizitie publica/caiete de sarcini pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului preliminar (adecvată pentru contractarea în următoarea etapă, integrat, direct a serviciilor de proiectare și execuție) pentru constructia sectiunilor de cale ferata respective
b) in cazul in care solutia de mobilitate optima va fi cea de transport cu un sistem performant de autobuze nepoluante (achizitie de autobuze nepoluante, infrastructura de incarcare, statii si acces la statii, etc.), se vor livra – Documentatii de achizitie publica/caiete de sarcini pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru construcția infrastructurilor necesare operării autobuzelor și achiziția autobuzelor nepoluante. Autoritatea contractanta va raspunde tuturor solicitarilor de clarificari sau de informatii suplimentare cu 11 zile inainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor.

Foto: mobilitate.eu

771 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *