Reportaj: Instalarea noilor sisteme de informare din Gara București Nord se apropie de final

Reportaj: Instalarea noilor sisteme de informare din Gara de Nord se apropie de final

Începute în urmă cu o lună, lucrările de înlocuire a sistemelor de informare din Gara de Nord sunt aproape la final, rămânând de montat doar panourile principale de informare și finisajele la partea se software a sistemului.

Astăzi am realizat câteva imagini în zona tuturor intrărilor în gară, unde au fost montate sisteme de informare, în amplasamente unde nu existau până acum. Au fost montate panouri de informare la intrarea dinspre Dinicu Golescu, Piața Gării de Nord, Coloane și în zona caselor de bilete. Majoritatea panourilor nu au existat în cadrul vechiului sistem.

De asemenea, în sălile de așteptare și în zona ghișeelor de informații au fost montate ecrane LCD care oferă informații despre traficul feroviar.

Sunt puse în funcțiune majoritatea aparatelor, toate cele montate la peroane fiind funcționale și vizibile, în timp ce vechile instalații au fost demontate în mare parte.

Proiectul este realizat de ISAF SA, are termen de finalizare luna iunie 2018 și un cost de 1,7 milioane lei, fonduri alocate prin programul de investiții al CFR Infrastructură. Astfel vor fi înlocuite sistemele vechi tip Vossloh implementate în urmă cu mai mult de 15 ani.



Foto: Andrei Marian

1.414 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *