GFR participă la Black Sea and Balkans Security Forum 2026 și subliniază rolul coridoarelor logistice în conectarea Europei cu India și Orientul Mijlociu
Grup Feroviar Român a fost prezent la Black Sea and Balkans Security Forum 2026, unde directorul general Florin Spătaru a participat la o dezbatere alături de experți internaționali din SUA, Croația și Polonia privind viitorul coridoarelor logistice și al cooperării economice dintre India, Orientul Mijlociu și spațiul european. Discuțiile au vizat impactul acestor noi axe comerciale asupra Europei Centrale și de Est, o regiune care poate beneficia semnificativ de pe urma repoziționării fluxurilor globale.
În intervenția sa, Florin Spătaru a subliniat necesitatea unei abordări realiste, fundamentate pe evoluția istorică a lanțurilor economice. Acesta a arătat că noile coridoare logistice trebuie dezvoltate prin valorificarea infrastructurilor și fluxurilor existente, nu prin încercarea de a le reinventa, ci prin adaptarea lor la noile realități geopolitice și economice.
Un punct central al discuției l-a reprezentat tema finanțării și a mecanismelor comune care pot susține proiectele de infrastructură din regiune. Inițiative precum Three Seas Initiative și IMEC au fost evidențiate ca instrumente capabile să genereze beneficii extinse, prin atragerea investițiilor și prin consolidarea conectivității dintre Europa, Orientul Mijlociu și Asia de Sud.
Pentru Grup Feroviar Român, dezvoltarea transportului feroviar și a conexiunilor logistice regionale rămâne esențială pentru creșterea competitivității economice și pentru integrarea României în noile fluxuri comerciale internaționale. Compania reafirmă că infrastructura feroviară modernă și coridoarele eficiente sunt elemente-cheie pentru poziționarea României ca nod logistic relevant în regiune.
Foto&info: Grup Feroviar Român
