ARF a lansat platforma unică de achiziție a biletelor care va integra toți operatorii de transport feroviar călători

ARF a început cu CFR Călători și Transferoviar testarea platformei prin care se pot achiziționa bilete de tren pentru toți operatorii

Echipele de proiect ale Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) și SC Informatică Feroviară SA informează că, astăzi, 28 iunie 2023, a fost lansată, public, în producție, platforma online Ghișeul Unic – vânzări on-line, dezvoltată prin proiectul: „Sistem integrat, bază de date unică și furnizare de informații privind sistemul de ticketing al operatorilor de transport feroviar de călători”.

Această ultimă etapă, survine după implementarea protocoalelor de servicii și structuri Web API, în sistemele informatice ale celor doi operatori de transport (OTF-C), respectiv CFR-Călători SA și Transferoviar Călători S.R.L, care au transmis acceptanța finală de participare la acest sistem dinamic și complex.

Astfel, prin utilizarea platformei online se pot achiziționa titluri de călătorie integrate, în conformitate cu actele normative în vigoare la călătoria pe calea ferată, numai pentru următoarele categorii de călători, și anume:
– adult: orice persoană (indiferent de vârstă) care plătește tariful integral de călătorie;
– copil: se consideră copiii până cel mult la împlinirea vârstei de 10 ani, la data călătoriei, inclusiv cei până în 5 ani pentru care se solicită loc separate;
– elev: tinerii care urmează o formă de învățământ obligatoriu, (gimnazial, profesional/liceal, postliceal) la o unitate de învătământ acreditată/autorizată din România;
– student: se consideră studenții români/străini înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate din România cu vârsta maximă de 26 ani.

De asemenea, se pot achiziționa titluri de călătorie integrate numai:
a) pentru categoriile de călători menționați mai sus pentru o călătorie simplă (pe un singur sens);
b) la trenurile care circulă în trafic intern pentru care este disponibilă funcționalitatea de cumpărare;
c) pentru un număr maxim de călători pe tranzacție, în funcție de tipul de vagon, astfel:
 6 locuri la vagoanele de clasă – loc pe scaun (clasa I-a, clasa a II-a);
 6 locuri la vagoanele cușetă cu 6 paturi în cabină;
 4 locuri la vagoanele cușetă cu 4 paturi în cabină;
 2 locuri la vagoanele de dormit cu 2 paturi în cabină și la vagoanele de dormit în regim „Single” (singur in cabină);
 3 locuri la vagoanele de dormit cu 3 paturi în cabină.
d) dacă la fiecare tren din ruta selectată, se solicită pentru toți călătorii din tranzacție, același tip de vagon.
e) dacă se solicită loc separat pentru fiecare călător, la trenurile cu regim de rezervare.

În aceste condiții, având în vedere că o platformă online implică într-o măsură semnificativă relația și interacțiunea cu utilizatorii, vă rugăm să sesizați – în mod constructiv – orice disfuncție constatată la operațiunile de emitere și decontare a titlurilor de călătorie integrate, la adresa de e-mail: office@arf.gov.ro.

ARF mai menționează că platforma online Ghișeul unic se află în continuă dezvoltare (modificări, adaptări sau upgradări) astfel încât această soluție informatică să funcționeze și să își atingă scopurile pentru care ea a fost concepută, respectiv: vânzarea de bilete la orice tren, indiferent de operatorul de transport de călători public feroviar care îl operează, rezervarea locurilor la trenurile oricărui operator de transport de călători feroviar.

Reamintim că adresa de accesare a acesteia este: https://bilete.infofer.ro, iar după definitivarea structurilor Web API ale celorlalți patru OTF-C, platformele informatice ale acestora urmează să fie integrate, treptat, în Ghișeul Unic – vânzări on-line. În perioada următoare vor fi definitivate si configurările numelor de domenii dedicate acestui tip de serviciu, pe care le vom comunica pentru a vă putea actualiza listele de favorite si scurtături.

Foto: mobilitate.eu

1 thought on “ARF a lansat platforma unică de achiziție a biletelor care va integra toți operatorii de transport feroviar călători

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *