Al doilea tramvai nou din lotul de 10 vehicule finanțate prin Programul Regional Vest a ajuns la Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara a anunțat sosirea celui de-al doilea tramvai nou din lotul de 10 vehicule achiziționate prin fonduri europene, în cadrul programului de modernizare a transportului public local.
Investiția este finanțată prin Programul Regional Vest 2021–2027, gestionat de ADR Vest, și este completată de contribuția de la bugetul local. Proiectul face parte din strategia administrației locale de reînnoire a flotei de transport public și de creștere a atractivității mobilității sustenabile în oraș.
Potrivit municipalității, cele două tramvaie livrate până acum reprezintă primele vehicule dintr-un lot de zece unități care urmează să intre treptat în exploatare. Noile tramvaie sunt destinate îmbunătățirii confortului călătorilor, creșterii fiabilității serviciilor și reducerii costurilor de exploatare și întreținere.
Achiziția completează programul amplu de modernizare a transportului public din Timișoara, care a inclus în ultimii ani introducerea de tramvaie, autobuze electrice și troleibuze noi, dar și investiții în infrastructura de transport și în digitalizarea serviciilor destinate călătorilor.
Prin această investiție, autoritățile locale urmăresc dezvoltarea unei flote moderne, eficiente energetic și adaptate cerințelor actuale de mobilitate urbană.
Foto&info: Primăria Municipiului Timișoara









