Cargo Terminal Graz își dublează capacitatea de mentenanță prin extinderea atelierului de vehicule feroviare cu o investiție de 4,6 milioane de euro
Cargo Terminal Graz – unul dintre cele mai dinamice noduri logistice din Europa Centrală – a finalizat extinderea majoră a atelierului de vehicule feroviare, un proiect de 11 luni care marchează un pas decisiv în creșterea capacității operaționale a terminalului. Noua hală, aflată în prez StB-Gruppe ent în probă și programată pentru intrarea în exploatare completă la 6 aprilie 2026, a fost realizată printr-o investiție de aproximativ 4,6 milioane de euro și consolidează rolul strategic al terminalului în rețeaua de transport a Stiriei.
Proiectul a fost coordonat de Steiermärkische Landesbahnen (StLB), în colaborare cu Güterterminal Werndorf Projekt GmbH, proprietarul infrastructurii. Extinderea a devenit necesară pe fondul creșterii continue a traficului și a volumelor de containere, dar și datorită dezvoltărilor recente precum deschiderea noii linii de acces Nord în 2024 și apropiata integrare a Koralmbahn, care va aduce un plus semnificativ de trenuri în zonă. Autoritățile regionale subliniază că noua capacitate de mentenanță este esențială pentru competitivitatea terminalului și pentru transferul mărfurilor de pe șosea pe calea ferată.
Noua hală are 76 de metri lungime, 10,7 metri lățime și 14,4 metri înălțime, fiind dotată cu un al doilea fir de lucru, o groapă de inspecție adâncită, un pod rulant de 10 tone, platforme de lucru la nivelul acoperișului, instalații de alimentare cu energie, aer comprimat și apă, precum și un sistem de evacuare a gazelor pentru vehiculele diesel. Extinderea permite repararea simultană a mai multor locomotive și vagoane, eliminând necesitatea trimiterii vehiculelor defecte în alte locații și reducând timpii de imobilizare pentru cele aproximativ 30 de companii feroviare care utilizează terminalul.
Proiectul a fost realizat fără întreruperea activității atelierului existent, printr-o serie de soluții provizorii care au permis menținerea fluxului de lucru. Odată cu dublarea suprafeței utile, StLB estimează o creștere treptată a personalului, peste cei nouă angajați actuali. Extinderea aduce terminalului un avantaj competitiv unic în regiune, fiind singura facilitate de acest tip integrată direct într-un hub intermodal.
Prin această investiție, Cargo Terminal Graz își consolidează statutul de platformă logistică de referință în sudul Austriei, pregătită pentru creșterea traficului generată de noile conexiuni feroviare și de dezvoltarea economică a regiunii.
Foto&info: StB-Gruppe
