Prima ramă electrică regională RE‑R PESA a fost recepționată oficial și este pregătită pentru punerea în serviciul comercial cu călători în România

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat finalizarea recepției preliminare și a recepției pentru punerea în serviciul comercial cu călători a primei rame electrice regionale RE‑R PESA 655‑5 030, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe 27 februarie 2026 la Atelierele CFR Grivița SA. Evenimentul marchează un moment important în implementarea celui mai mare contract de achiziție de material rulant din ultimele două decenii în România, derulat prin Fondul pentru Modernizare.

Rama RE‑R 655‑5 030 este prima unitate livrată de producătorul polonez PESA Bydgoszcz în baza contractului RUIC 6/2023, Lot 3, parte a proiectului strategic „Material rulant sustenabil prin achiziția a 62 rame electrice regionale RE‑R”. Valoarea totală a proiectului este de peste 2,77 miliarde lei, din care 2,32 miliarde provin din Fondul pentru Modernizare, iar restul din bugetul de stat.

Prin procesul-verbal de recepție, s-a realizat transferul dreptului de proprietate de la PESA către ARF. Până la predarea către un operator de transport feroviar, vehiculul va rămâne în custodia PESA, fără costuri suplimentare. În perioada următoare, echipele ARF și PESA vor colabora pentru finalizarea tuturor detaliilor tehnice și administrative necesare punerii în circulație a ramelor, conform contractului.

Noile rame electrice sunt compuse din trei vagoane, oferă 224 de locuri pe scaune și sunt echipate cu sisteme moderne de semnalizare și siguranță – ETCS nivel 2 și PZB 90. Din punct de vedere al confortului, trenurile dispun de climatizare, Wi‑Fi, spații pentru bagaje mari, biciclete, automate de bilete și băuturi, precum și facilități pentru persoane cu mobilitate redusă.

Rutele pe care vor circula aceste rame includ: București Nord – Ploiești Sud – Adjud, Iași – Pașcani – Suceava, Bacău – Pașcani; Brașov – Gheorgheni, Arad – Timișoara – Caransebeș, Huedin – Cluj – Bistrița; București Nord – Ploiești Vest – Brașov, București Nord – Roșiori, București Nord – Obor/Fundulea, Constanța – Fetești.

Proiectul contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la diminuarea dependenței de combustibili fosili și la creșterea atractivității transportului feroviar regional, în special în zonele periurbane cu trafic intens. Prin această investiție, România face un pas important spre modernizarea serviciilor publice de transport feroviar și spre atingerea obiectivelor Pactului Ecologic European.