Licitația pentru cele 22 de troleibuze noi din București a trecut de etapa de evaluare tehnică. Noile troleibuze ar putea fi din gama SOR sau Yutong

În timp ce TPBI vrea să lase cea mai prost accesibilizată linie fără troleibuze noi, în CGMB se discută despre eliminarea discriminării persoanelor cu dizabilități în transportul public din București

Primăria Capitalei a lansat la începutul anului licitația publică pentru achiziția a 22 de troleibuze cu autonomie. Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), face parte dintr-un ambițios program de modernizare a transportului public din București, menit să transforme rețeaua de circulație urbană într-un sistem ecologic, eficient și competitiv la nivel european. În cadrul licitației a fost depusă o singură ofertă, din partea ANADOLU AUTOMOBIL ROM, reprezentant al mai multor mărci de vehicule destinate transportului public în România, printre care SOR, Cehia și Yutong, China, ambele producătoare de troleibuze. La finalul lunii aprilie, licitația a trecut de etapa de evaluare tehnică, etapa cu cel mai mare risc de suspendare a procedurii. Procedura merge mai departe, fiind deja în etapa evaluării financiare, care cel mai probabil se va încheia în scurt timp. Având în vedere că la procedură este înscris un singu furnizor, sunt mici șansele ca semnarea contractului să fie întârziată de eventuale contestații.

Licitația vizează procurarea de vehicule cu specificații tehnice de ultimă generație, concepute pentru a răspunde cu brio nevoilor urbane. Fiecare troleibuz are o lungime de aproximativ 12 metri și este proiectat să transporte un număr de cel puțin 85 de pasageri, asigurând confortul printr-un număr minim de 26 de locuri cu scaune ergonomice. Un alt aspect esențial este autonomia extinsă, garantată de o tehnologie de ultimă oră, care asigură operarea eficientă chiar și în condiții de activitate intensivă. Pentru a garanta siguranța și fiabilitatea, fiecare vehicul beneficiază de o garanție de cel puțin 350.000 km sau 5 ani de la intrarea în exploatare.

Contractul de finanțare a fost semnat de primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, și se înscrie în strategia de revitalizare a transportului public din capitală. Valoarea investiției este estimată la aproximativ 55 de milioane de lei (fără TVA), sume alocate din fondurile europene prin PNRRR. Aceste resurse sunt puse la dispoziție pentru a îmbunătăți infrastructura urbană și pentru a implementa soluții de transport prietenoase cu mediul.