A fost selectată firma care va elabora studiul și proiectul tramvaiului din Reșița

Lansată în luna octombrie 2017, licitația pentru selectarea firmei care se va ocupa de elaborarea studiului și proiectului de implementare a tramvaiului în Reșița a fost atribuită în luna aprilie. Astfel, firma SC F.I.P. Consulting SRL, cu sediul în Onești se va ocupa de realizarea studiului și proiectului tehnic, documente care stau la baza lansării lucrărilor de implementare a noii rețele de tramvai din Reșița. Valoarea finală a contractului este de 2,2 milioane lei.

Proiectul este finanțat prin „Programul Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara 4 Sprijinirea dezvoltarii urbane durabile a Programului Operational Regional 2014-2020, Obiectivul specific 4.1 “Reducerea emisiilor de carbon în municipiile resedinta de judet prin investitii bazate pe planurile de mobilitate urbana durabila” si Bugetul local.” Transportul cu tramvaiul în Municipiul Reșița a fost oprit în anul 2011 din cauza infrastructurii învechite și a parcului de tramvaie cu durata de viață depășită.



Proiectul de realizare a rețelei de tramvai în municipiul Reșița este împărțit astfel:
Faza 1 valoare estimata 565.000 lei cuprinde urmatoarele documentatii:
•Studiu geotehnic
•Studii topografice vizate de catre Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara
•Expertizarea retelelor care nu au facut obiectul expertizei (retele telefonie, telecomunicatii speciale etc.), daca va fi cazul.
•Raportul de audit energetic inclusiv fisa de analiza termica si energetica a cladirilor, respectiv certificatul de performanta energetica (pentru fiecare componenta în parte) pentru cladirile din amplasamentul depoului de tramvaie
•DALI conform HG 907/ 2016 privind etapele de elaborare si continutul-cadru al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investitii finantate din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia de avizare a lucrarilor de interventii va fi prezentata în cel putin doua faze preliminarii conform perioadei de întocmire ofertate în vederea efectuarii de verificari partiale.
•Devizul general întocmit conform HG 907/2016 se va prezenta astfel:
– Un deviz general pe tot amplasamentul, pornind de la Depoul de tramvaie si linia cale care se extinde pe strazile: str. Fagarasului, bd. Republicii, Calea Caransebesului, Calea Timisoarei, bd. Revolutia din Decembrie, str. I. L. Caragiale, str. Libertatii, str. Traian Lalescu, str. Paul Iorgovici, P-ta Republicii, str. Castanilor, str. Zimbrului
– Doua devize generale distincte pe urmatoarele obiective:
– Un deviz general care cuprinde lucrarile de la Depoul de tramvaie si linia cale care se întinde pe str. Fagarasului, bd. Republicii, Calea Caransebesului, Calea Timisoarei, bd. Revolutia din Decembrie, str. I. L. Caragiale, str. Libertatii, str. Traian Lalescu, str. Paul Iorgovici, P-ta Republici
– Un deviz general va cuprinde linia cale în continuarea strazii P-ta Republicii, str. Castanilor si str. Zimbrului
– Un deviz general pentru materialul rulant propus

Faza 2: valoare estimata 1.450.000 lei, cuprinde urmatoarele documentatii:
•Proiect pentru autorizarea/desfiintarea executarii lucrarilor
•Proiect tehnic de executie, inclusiv sustinerea lui la verificatorii de proiect pe specialitati. Proiect tehnic de executie va fi demarat dupa emiterea ordinului de începere transmis de Autoritatea contractanta.
•Documentatia pentru obtinerea autorizatiei de securitate la incendiu
•Proiectul de urmarire privind comportarea în timp a constructiilor precum si documentatia privind post-utilizarea constructiilor, conform Legii 10/ 1995 actualizata.
•Participarea la întocmirea Cartii tehnice a constructiei si la Receptia la terminarea lucrarilor.

Faza 3 valoare estimata 340.000 lei, cuprinde asistenta tehnica din partea proiectantului în timpul executiei lucrarilor.

Harta rețelei de tramvai din municipiul Reșița (desen realizat de APECC SRL Timișoara, inclus în documentația de licitație).

Traseul liniei de tramvai a muncipiului Reșița supus expertizei are o lungime de cca 10 km (9 964 m), care înseamnă de fapt, prin includerea buclelor de întoarcere, 20,8 km linie simplă.
În planşa anexată se prezintă traseul analizat, care cuprinde Depoul de tramvaie (în lungul bulevardului Republicii, vis-a-vis de hala UCMR) şi linia cale care se extinde pe străzile:
 Str. Făgărașului;
 B-dul Republicii;
 Calea Caransebeşului;
 Calea Timișoarei;
 B-dul Revoluţiei din Decembrie;
 Str. I. L. Caragiale;
 Str. Libertății;
 Str. Traian Lalescu;
 Str. Paul Iorgovici;
 Piața Republicii;
 Str. Castanilor;
 Str. Zimbrului.
Kilometrarea traseului de tramvai din Reșița s-a făcut începând de la capătul buclei de întoarcere de pe str. Făgăraşului (km 0+000), până la capătul buclei de întoarcere de pe str. Zimbrului (km 9+964).

Foto: Andrei Marian/Info: SEAP

1.239 Vizualizări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *