Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis joi, 20 iunie a.c., Parlamentului, spre reexaminare, Legea privind statutul personalului feroviar. Conform comunicatului administrației prezidențiale „Legea privind statutul personalului feroviar vizează raporturile de muncă ce se stabilesc între unitatea cu specific feroviar și personalul feroviar angajat în cadrul acesteia, drepturile, obligațiile și răspunderea personalului feroviar, formarea inițială și continuă a personalului feroviar, condițiile specifice și modalitățile de ocupare și de eliberare din aceste funcții, de încetare a activității și de pensionare a personalului feroviar, precum și criteriile de acordare a recompenselor și distincțiilor.…