CFR InfrastructuraEsențialFeroviar Romania

Modernizarea liniei București – Giurgiu a ajuns la 22%. Lucrările avansează la viaduct, electrificare și stațiile de pe traseu

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a anunțat că lucrările de modernizare a liniei feroviare București Progresu – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră au ajuns la un stadiu fizic de 22%, în creștere față de nivelul de 19% raportat în octombrie 2026.

Potrivit administratorului infrastructurii, șantierul continuă pe mai multe sectoare ale traseului, în pofida condițiilor meteorologice dificile din ultimele săptămâni, marcate de precipitații abundente.

În stațiile București Progresu și Jilava, constructorul desfășoară lucrări de demontare a infrastructurii existente, amenajare a noilor peroane și pregătire a platformei căii ferate. La București Progresu, noua clădire de călători a ajuns la un grad de realizare de aproximativ 90%, iar lucrările includ și execuția pasajului pietonal și a sistemelor de drenaj.

Pe secțiunile Jilava – Vidra – Comana – Mihai Bravu continuă intervențiile la terasamente, podețe, peroane și structuri de consolidare. Totodată, sunt realizate lucrări de relocare și protejare a rețelelor de fibră optică necesare etapelor următoare ale proiectului.

Un progres important este înregistrat și pe partea de electrificare. Între Mihai Bravu, Băneasa Giurgiu și Tabănu continuă montarea stâlpilor liniei de contact. Pe sectorul Mihai Bravu – Băneasa Giurgiu, lucrările de instalare a stâlpilor și ancorelor pentru electrificare au atins aproximativ 80%. În paralel sunt executate lucrări de drenaj, consolidare și așternere a pietrei sparte.

Pe sectorul Băneasa Giurgiu – Frătești se lucrează la podețe, structuri de consolidare și platforma căii ferate. Unul dintre cele mai importante puncte ale investiției este viaductul situat între kilometrii 53+600 și 54+600, unde continuă realizarea fundațiilor, coloanelor forate și elementelor de susținere. Se execută, de asemenea, lucrări de armare, cofrare și ancorare pentru consolidarea terasamentelor.

În stațiile Giurgiu Nord și Giurgiu Oraș sunt în desfășurare lucrări de demontare a infrastructurii feroviare existente și pregătirea noilor amplasamente. La Giurgiu Nord se continuă evacuarea traverselor și amenajarea peroanelor, iar la Giurgiu Oraș se execută lucrări la terasamente și stratul de piatră spartă.

Un alt obiectiv aflat aproape de finalizare este noua clădire de district din Băneasa Giurgiu, care a ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 95%. În paralel sunt realizate lucrări la instalațiile electrice, sistemele de drenaj și infrastructura peroanelor.

Contractul, în valoare de 2,108 miliarde lei fără TVA, este executat de asocierea RailWorks, formată din Arcada Company SA și Alstom Transport SA. Proiectul include modernizarea și electrificarea liniei, instalarea unor sisteme moderne de semnalizare și implementarea sistemului european ERTMS Nivel 2.

La finalizarea investiției, estimată pentru septembrie 2028, linia București – Giurgiu va beneficia de viteze și capacități sporite de circulație, precum și de o conexiune feroviară modernizată între România și Bulgaria prin intermediul Podului Prieteniei, unul dintre cele mai importante puncte de legătură feroviară dintre cele două țări.

Foto & info: CFR Infrastructură.

Pe aceeași temă

Back to top button