Ministerul Mediului a lansează un nou Ghid de Finanțare al Programului vizând transporturile tip RO-LA
Ministerul Mediului a lansează pentru aprobare un proiect pentru modificarea și completarea Ghidului de finanțare a Programului vizând transporturile tip RO-LA, aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr. 1378/2017. Prezentul referat de aprobare este elaborat în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) și art. 30 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reprezentând instrumentul de prezentare și motivare a proiectului de ordin pentru modificarea și completarea Ghidului de finanțare a Programului vizând transporturile tip RO-LA, aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr.1378/2017.
Baza legală a proiectului de ordin supus aprobării o constituie prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) și alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit art. 13 alin. (4) din actul normativ menționat, ”Categoriile de beneficiari şi metodologia de finanţare care prevede analiza, selectarea, aprobarea, implementarea proiectelor şi/sau programelor pentru protecţia mediului prevăzute la alin. (1) lit. a) – l), n), q) – s), u), w) – z) se stabilesc prin ghidul de finanţare aferent fiecărui program sau proiect, care se elaborează de Administraţia Fondului pentru Mediu şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.”
În cadrul Programului vizând transporturile tip RO-LA aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr.1378/2017, Autoritatea finanțează suma rezultată în urma aplicării procentului de 60% din prețul facturii fără TVA emise de către operatorul de transport feroviar societății de transport rutier. Având în vedere că un segment semnificativ din piața serviciilor de transport rutier este acoperit de organizatorii de transport, a căror activitate, conform CAEN, diferă de cea a societăților de transport rutier, este necesară modificarea prevederilor ghidului de finanțare în sensul introducerii acestor organizatori ca potențiali beneficiari ai serviciilor de transport tip RO-LA, finanțate prin Program.
Totodată, luând în considerare existența posibilității ca din certificatul de siguranță să nu reiasă concret secțiile/rutele de circulație, este necesară depunerea unor documente clarificatoare, pentru a se realiza corelarea cu datele din cererea de finanțare. Din aceste documente trebuie să reiasă și distanța în kilometri ai rutelor solicitate, pentru a se efectua calculul coeficientului de program. De asemenea, am considerat necesară clarificarea modului de calcul al coeficientului în cazul în care sunt solicitate mai multe rute în cererea de finanțare.
Foto: Andrei Marian
Sursa: Ministerul Mediului (REFERAT APROBARE / ORDIN