Ministrul Transporturilor – România obține 317 milioane de euro pentru locomotive electrice, rame interregionale și programe de mobilitate cu emisii zero
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a obținut 317 milioane de euro în prima sesiune din 2026 a Fondului pentru Modernizare, sumă din care 150 milioane de euro reprezintă prima tranșă aprobată pentru implementarea proiectelor. Finanțarea marchează un pas important în modernizarea și decarbonizarea transporturilor din România, vizând investiții strategice atât în sectorul feroviar, cât și în mobilitatea rutieră nepoluantă.
Pachetul de proiecte include achiziția a 16 locomotive electrice moderne, menite să crească eficiența energetică și capacitatea operațională a transportului feroviar, precum și cumpărarea a 20 de rame electrice interregionale care vor îmbunătăți conectivitatea între marile orașe și calitatea serviciilor pentru pasageri. În paralel, finanțarea acoperă implementarea schemei e‑Drive, destinată accelerării tranziției către vehicule rutiere cu emisii zero, precum și modernizarea flotei strategice a instituțiilor publice, inclusiv dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare.
Un element esențial al acestei sesiuni de finanțare îl reprezintă faptul că România a reușit, pentru prima dată, să obțină acoperirea integrală a TVA‑ului aferent achizițiilor de material rulant, eliminând presiunea asupra bugetului de stat și permițând implementarea mai rapidă a proiectelor. Conform ministrului Ciprian Constantin Șerban, investițiile contribuie direct la obiectivele europene de reducere a emisiilor și la transformarea sistemului de transport într-unul modern, eficient energetic și prietenos cu mediul.
Ministerul anunță că va continua să valorifice instrumentele financiare europene pentru a accelera proiectele strategice și pentru a oferi cetățenilor un transport mai rapid, mai curat și mai fiabil.
Foto: mobilitate.eu
