Linia 381 a STB SA unește din 1 iulie nordul și sudul capitalei

Linia 381 a STB SA unește din 1 iulie nordul și sudul capitalei

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus comasarea, începând cu data de 1 iulie 2021, a altor două linii de autobuz – 300 și 381 – sub indicativul 381, aceasta fiind a doua măsură de acest fel, după unificarea liniilor 102 și 202. Astfel, noul traseu comasat va realiza legatura directă dintre nordul și sudul orasului prin centrul capitalei, fara a mai fi necesara schimbarea mijloacelor de transport in zona Victoriei – Romana. Totusi, eficienta traseului va fi una discutabila, in special din cauza lipsei unui culoar dedicat pe ruta Piata Victoriei – Piata Sudului, unde pe 80% din artere exista spatiu suficient pentru delimitarea primei benzi de circulatie. De asemenea o altă problemă a acestui traseu prelungit este reprezentată de un număr destul de mare de autobuze fără aer conditionat in salonul calatorilor, care vor cauza disconfort celor care utilizeaza tot traseul, in special in zile caniculare cum sunt in aceasta perioada.

Vehiculele noii linii vor purta la fronton indicativul 381 (pe parbriz fiind afișat temporar indicativul 300) și vor circula între terminalele „Clăbucet” și „Piața Reșița”, astfel:

Pe sensul spre „Piața Reșița”: Terminal „Clăbucetʺ, Bd. Ion Mihalache, Calea Griviţei, Str. Clăbucet, Bd. Ion Mihalache, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. G-ral Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Pasajul Unirii, Bd. Dimitrie Cantemir, Bd. Tineretului, Calea Văcăreşti, Str. Serg. Niţu Vasile, Str. Izvorul Rece, Str. Reşita, terminal „Piaţa Reşiţaʺ.

Pe sensul spre „Clăbucet”: Terminal „Piaţa Reşiţaʺ, Str. Reşita, Str. Izvorul Rece, Str. Serg. Niţu Vasile, Calea Văcăreşti, Bd. Tineretului, Bd. Dimitrie Cantemir, Pasajul Unirii, Bd. I. C. Brătianu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. G-ral Gheorghe Magheru, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Ion Mihalache, terminal „Clăbucetʺ.

Operatorul va informa călătorii prin afișarea în stațiile afectate a modificărilor efectuate.

Până în luna septembrie, TPBI reorganizează sistemul de transport public de călători la nivelul întregii regiuni, în vederea optimizării acesteia. TPBI va interveni punctual și va adapta soluțiile propuse în conformitate cu cererea de transport, capacitatea operatorilor, dar și în funcție de bugetul primăriilor din cele 41 de localități membre.



Foto: mobilitate.eu

1 thought on “Linia 381 a STB SA unește din 1 iulie nordul și sudul capitalei

  1. Posibil sa ne așteptam si la comasări de genul 168 cu 368.Si altele…Personal,cred ca trebuie făcut si in cazul liniilor 8 si 23 si anume ca din doua linii sa reiasă una care sa vina acceptabil,pentru ca acum ambele in afara orelor de vârf vin la 25-30 de minute,cu toate ca spre zețari pe partea asta in care circula cele doua,cererea nu este la fel de mare ca pe Giurgiului-Zetari,implicit linia 19.Si exemplele pot continua…

Comments are closed.