BucurestiEsențialInfrastructuraJurnal de șantier

Lot 1 modernizare linii tramvai – PORR avansează cu montarea șinelor pe Bulevardul Basarabia. Tronsonul Chișinău – Muncii lăsat în așteptare – continuarea de la Muncii spre centru nu va fi gata mai repede de 2028

PORR avansează cu lucrările pe Bulevardul Basarabia, parte a lotului 1 de modernizare a liniilor de tramvai din București, lucrările fiind concentrate pe tronsonul 1 Decembrie 1918 – Bulevardul Chișinău, tronson vital pentru redeschiderea circulației tramvaielor și cel mai probabil următorul tronson pe care se va redeschide circulația odată cu finalizarea lucrărilor.

Astfel, între 1 Decembrie 1918 și Bulevardul Chișinău se lucrează la montarea căii de rulare și la lucrările pregătitoare, fiind încă probleme cu o serie de rețele edilitare, termoficare, aflate în lucru. Totuși, odată cu depășirea acestor probleme, PORR ar putea finaliza acest tronson până la începutul lui 2027. La acel moment va putea fi redeschisă circulației linia între Șoseaua Pantelimon, pe tronsonul modernizat Bulevardul Chișinău – Republica, cu întoarcerea în regim de rebrusare la Republica, dacă șantierul pasajului din zonă nu va fi gata până atunci, recent primarul sectorului 3 a declarat că vrea finalizarea lucrărilor până la finalul acestui an.

După galeria foto urmează tronsonul Chișinău – Muncii

Pe tronsonul Chișinău – Muncii lucrările la partea de sol au fost finalizate în mare parte, fiind turnat și bitum pe o porțiune, constructorul așteptând finalizarea unor lucrări la rețelele edilitare. Totuși, PORR nu se va concentra momentan pe această zonă, chiar dacă ar fi gata, tramvaiele nu vor putea circula prea curând spre centru din cauza lucrărilor complexe la rețelele edilitare din zona Calea Călărașilor – Traian, unele având termen anul 2029.

Pe aceeași temă

Back to top button