Autoritatea pentru Reformă FeroviarăEsențialFeroviar Romania

ARF recepționează locomotiva Traxx Passenger LE015 pentru introducerea în serviciul comercial. Mai rămâne o singură locomotivă până la finalizarea contractului

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a anunțat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a locomotivei electrice Traxx Passenger LE015, penultima unitate din contractul prin care Alstom furnizează României un total de 16 locomotive electrice multisistem destinate transportului feroviar de călători.

Recepția a avut loc la 6 noiembrie 2026, la depoul Alstom din cadrul Atelierelor CFR Grivița, în prezența reprezentanților ARF și ai producătorului francez.

Locomotiva LE015 este cea de-a cincisprezecea unitate livrată în cadrul contractului RUIC 1/2024, semnat între ARF și asocierea Alstom Transport SA – Alstom Transportation Germany GmbH. Potrivit autorității, recepția ultimei locomotive este programată să aibă loc săptămâna viitoare, moment care va marca finalizarea integrală a proiectului de furnizare a celor 16 locomotive Traxx Passenger.

Odată cu finalizarea recepției, ARF a predat locomotiva LE015 în administrarea CFR Călători. Vehiculul va putea intra efectiv în exploatare comercială după finalizarea formalităților administrative necesare, respectiv înscrierea în Registrul European al Vehiculelor (REV) și actualizarea Certificatului de Siguranță al operatorului național.

Programul de achiziție este finanțat prin Fondul pentru Modernizare și are rolul de a înlocui locomotivele electrice vechi utilizate în prezent pe principalele relații interregionale ale țării.

Cele 16 locomotive vor deservi o rețea de aproximativ 3.978 km, fiind alocate pentru operarea trenurilor pe următoarele coridoare:

  • Dej – Brașov – București – Constanța;
  • Timișoara – Arad – Brașov – București – Constanța;
  • Timișoara – Cluj-Napoca – Iași;
  • Iași – București – Constanța;
  • Suceava – București – Constanța.

Recepția locomotivei LE015 vine la doar câteva zile după recepția preliminară a locomotivei LE016, ultima unitate construită de Alstom în cadrul contractului, confirmând apropierea de final a unuia dintre cele mai importante programe recente de modernizare a tracțiunii feroviare din România.

Foto & info: ARF – Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Pe aceeași temă

Back to top button