Din data de 21 octombrie tramvaiele 16 si 21 revin la terminalul Piața Sfântul Gheorghe

Regia Autonomă de Transport București devine societate comercială sub numele Societatea de Transport București

Societatea de Transport București STB SA anunță că, începând de duminică, 21 octombrie 2018, tramvaiele liniilor 16 și 21 vor reveni la terminalul „Piața Sf. Gheorghe” și nu vor mai întoarce la „Piața Sfânta Vineri”, ca până acum.

Astfel, liniile 16 și 21 vor funcționa între terminalele „Platforma Industrială Pipera”, respectiv „Pasaj Colentina” și intersecția Cal. Moșilor/ Str. Cavafii Vechi, de unde revin la traseul inițial, până la „Piața Sfântul Gheorghe”.

STB SA apelează la deținătorii vehiculelor parcate în aria terminalului, să permită accesul vehiculelor companiei, pentru reluarea circulației tramvaielor în zonă.

Mutarea temporară a terminalului s-a făcut la 23.06.2018, pentru executarea unor lucrări la calea de rulare în zona Sf. Gheorghe și pentru că liniile menționate erau blocate frecvent de autovehiculele parcate neregulamentar în apropierea Kilometrului Zero al orașului.

În această perioadă, au fost monitorizate fluxurile de călători, în vederea îmbunătățirii ritmicității pe liniile care asigură transportul public în această parte a orașului.



Foto: Andrei Marian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *