Ministerul Transporturilor revizuiește modul de alocare a fondurilor și suplimentează bugetul Metrorex pentru plata despăgubirilor firmelor care construiesc Magistrala 5
Ministerul Transporturilor a lansat în consultare publică „Proiectul de HOTĂRÂRE de Guvern privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 482/1999 privind înființarea Societății de Transport cu Metroul București ”METROREX” – S.A.”. Întreg documentul poate fi analizat pe siteul Ministerul Transporturilor. Prin modificarea legislativă, se urmărește clarificarea destinației sumelor alocate Metrorex și alocarea unei sume pe anul 2018 care să asigure plata despăgubirilor pentru procesele pierdute cu constructorii Magistralei 5.
Având în vedere că la acest moment există hotărâri definitive ale instanțelor judecătorești prin care se impun obligații de plată în cuantum de 188.354 mii lei în cadrul obiectivului de investiții Magistrala V de metrou secțiunea Râul Doamnei – Hașdeu (Operă), și ținând cont că executarea silită a sumelor datorate conform titlurilor executorii prin înființarea de poprire pe contul de venituri proprii ale societății Metrorex poate bloca activitatea acesteia cu consecințe grave asupra activității de transport călători cu metroul (metroul transportă zilnic circa 600.000 călători), dar și de încetinire și chiar stagnare a ritmului de realizare a lucrărilor la obiectivele de investiții ale Metrorex, este necesară reglementarea de urgență pentru asigurarea surselor de finanțare necesare acoperirii acestor obligații de plată impuse de instanțele judecătorești.
Mai mult, se impune modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 482/1999 privind înființarea Societății de Transport cu Metroul București ”Metrorex” – S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 24 iunie 1999, cu introducerea unor alineate noi la articolul 7 în care să se prevadă destinația sumelor primite de Metrorex S.A. de la bugetul de stat.
Foto: Andrei Marian