Feroviar RomaniaFeroviar Romania

Salcef anunță redeschiderea circulației feroviare pe firul 1 între Tileagd și Oșorhei. Modernizarea căii ferate Cluj-Napoca – Oradea avansează

Compania Salcef Group a anunțat reluarea circulației feroviare pe firul 1 între Tileagd și Oșorhei, începând cu data de 9 noiembrie 2026, după finalizarea lucrărilor de reînnoire a infrastructurii pe un tronson de 9,5 kilometri.

Redeschiderea traficului reprezintă o nouă etapă în cadrul proiectului de modernizare a liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, una dintre cele mai importante investiții feroviare aflate în execuție în România.

Potrivit companiei, până în prezent au fost finalizate lucrări de reînnoire pe aproximativ 21 de kilometri de cale ferată pe secțiunile Aleșd – Tileagd – Oșorhei.

Intervențiile au inclus nu doar lucrări pe linia curentă, ci și modernizări în stațiile Tileagd și Oșorhei, unde au fost instalate în total șapte aparate de cale noi.

Proiectul face parte din programul amplu de modernizare a magistralei feroviare dintre Cluj-Napoca și granița cu Ungaria, care urmărește creșterea vitezelor de circulație, îmbunătățirea capacității de transport și reducerea timpilor de parcurs pentru trenurile de călători și marfă.

Reluarea circulației pe tronsonul Tileagd – Oșorhei confirmă avansul lucrărilor pe unul dintre loturile importante ale proiectului și permite continuarea etapizată a punerii în exploatare a sectoarelor modernizate.

Foto & info: Salcef Group.

Pe aceeași temă

Back to top button