PORR România – Lucrările avansează rapid pe Lotul 1 de tramvai din București, cu progres vizibil pe toate cele șapte tronsoane ale proiectului

PORR România - Lucrările avansează rapid pe Lotul 1 de tramvai din București, cu progres vizibil pe toate cele șapte tronsoane ale proiectului

Pe Lotul 1 al proiectului de modernizare a rețelei de tramvai din București, ritmul lucrărilor crește constant, iar transformările din teren devin tot mai evidente, transmite PORR România. De la primele etape de săpături și demontări, proiectul a ajuns acum la faze avansate de infrastructură, cu primele straturi de asfalt, fundații pentru stâlpi și elemente ale noii căi de rulare deja conturate.

Pe tronsonul 1 – Pallady, echipele se află într-o etapă esențială: continuă așternerea betonului pentru zidurile de separație și lucrările de săpătură și umplutură, iar în luna iunie au fost realizate primele așterneri de asfalt. În paralel, au început fundațiile pentru stâlpii de catenară, iar montarea primelor traverse și șine este programată pentru începutul lunii iulie, marcând trecerea către faza de suprastructură a căii.

Pe tronsonul 2 – Ressu, lucrările avansează într-un ritm constant. Se execută betonarea zidurilor de separație, se desfășoară lucrări de săpătură și umplutură în ampriză, iar echipele sunt implicate în pozarea cablurilor și refacerea suprafețelor, pregătind terenul pentru etapele următoare.

Pe tronsonul 3 – Calea Dudești, noii stâlpi de catenară au fost deja montați, iar continuarea lucrărilor va avea loc imediat după predarea amplasamentului de către beneficiar. Acest tronson intră astfel în faza de pregătire pentru instalarea elementelor de suprastructură.

Pe tronsonul 4 – Șerban Vodă, Șincai, Nerva Traian, etapele de demontare sunt aproape finalizate, iar lucrările de infrastructură se desfășoară intens. Pe Nerva Traian, noul sistem de iluminat public este deja funcțional, semn al progresului accelerat pe această secțiune.

Pe tronsonul 5 – Calea Călărași, lucrările de infrastructură continuă, cu pregătirea terenului pentru execuția viitoarelor peroane. Acest tronson se aliniază astfel etapelor de consolidare și configurare a spațiului pentru noile elemente ale liniei de tramvai.

Pe tronsonul 6 – Basarabia și 1 Decembrie, echipele se apropie de finalizarea stratului de bază, pregătind următoarele așterneri de asfalt. Lucrările la stâlpii de catenară și la sistemul de iluminat sunt aproape finalizate pe tronsoanele deschise, ceea ce permite trecerea către fazele superioare ale proiectului.

Pe tronsonul 7 – Ziduri Moși și Pantelimon, lucrările de demontare au fost finalizate, iar acum se lucrează intens la infrastructură. Urmează etapa zidurilor de separație, care va permite configurarea noii geometrii a traseului și pregătirea pentru montarea suprastructurii.

În paralel, pe toate tronsoanele se așteaptă demararea lucrărilor de utilități, o etapă esențială pentru integrarea completă a noii infrastructuri. Fiecare progres înregistrat aduce proiectul mai aproape de obiectivul final: un sistem de transport modern, sigur și eficient, care va îmbunătăți mobilitatea urbană în București și va oferi o alternativă de deplasare rapidă și sustenabilă.

Foto&info – PORR România