ARF recepționează trei noi rame electrice regionale PESA RE‑R și le pregătește pentru introducerea în serviciul comercial

ARF recepționează trei noi rame electrice regionale PESA RE‑R și le pregătește pentru introducerea în serviciul comercial

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anunțat recepția preliminară și recepția pentru punerea în serviciul comercial a trei noi rame electrice regionale PESA RE‑R, unitățile 655‑5 011, 655‑5 031 și 655‑5 032. Verificările au avut loc pe 19 martie 2026, două dintre trenuri fiind recepționate în stația București Obor, iar cea de‑a treia în incinta Atelierelor CFR Grivița. Odată cu finalizarea procedurilor, a fost semnat procesul‑verbal prin care dreptul de proprietate a fost transferat de la producătorul PESA către ARF, trenurile urmând să rămână temporar în custodia furnizorului până la alocarea lor către un operator feroviar.

Cele trei rame fac parte din Lotul 3 al contractului RUIC 6/2024, inclus în proiectul finanțat prin Fondul pentru Modernizare, care prevede achiziția a 62 de trenuri electrice regionale noi, destinate traficului suburban și regional, alături de serviciile de întreținere. Noile unități vor deservi rute importante precum București Nord – Ploiești Sud – Adjud, Iași – Pașcani – Suceava, Bacău – Pașcani, Brașov – Gheorgheni, Arad – Timișoara – Caransebeș, Huedin – Cluj – Bistrița, București Nord – Brașov, București Nord – Roșiori, București Nord – București Obor/Fundulea și Constanța – Fetești.

Proiectul de achiziție are ca obiectiv reducerea consumului energetic și a emisiilor de gaze cu efect de seră prin introducerea materialului rulant modern, cu emisii scăzute, în transportul feroviar de pasageri. Finanțarea totală se ridică la 2,77 miliarde lei, din care peste 2,32 miliarde lei provin din Fondul pentru Modernizare, restul fiind asigurat de la bugetul de stat. Prin modernizarea flotei, ARF urmărește creșterea atractivității transportului feroviar, reducerea dependenței de combustibili fosili și transferul unei părți semnificative a mobilității din mediul rutier către calea ferată.

Foto&info: Mobilitate.eu/ARF