Foto – Pasajele pietonale de acces in stația liniei 41 de la Turda vor fi modernizate și dotate cu lifturi

Foto - Pasajele pietonale de acces in stația liniei 41 de la Turda vor fi modernizate și dotate cu lifturi

Pasajele pietonale Griviței și Turda din Sectorul 1 urmează să intre într-un proces amplu de modernizare, după luni de sesizări și solicitări privind starea lor avansată de degradare. Conform informațiilor publicate de reprezentanții administrației locale, au fost finalizate documentațiile DALI necesare pentru demararea proiectelor de reabilitare integrală, iar următorul pas este aprobarea în Consiliul Local, urmată de procedurile de contractare și execuție.

Stația liniei 41 de la Turda/Pasaj Grant, situată pe Strada Turda, este printre puținele din oraș unde accesul se face exclusiv printr-un pasaj subteran, acesta fiind modernizat în jurul anului 2010, dar fără a fi accesibilizat.

Intervențiile propuse depășesc nivelul unor reparații punctuale și vizează o renovare completă a celor două pasaje, care vor fi aduse la standarde moderne de siguranță și confort. Un element esențial al proiectului îl reprezintă instalarea lifturilor, o cerință considerată obligatorie pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități, al vârstnicilor și al tuturor celor care întâmpină dificultăți de deplasare. Administrația subliniază că accesibilitatea nu este o opțiune, ci o responsabilitate legală și morală.

Pe lângă lucrările de structură și finisaje, modernizarea va include și îmbunătățirea iluminatului, a sistemelor de ventilație și a elementelor de siguranță, astfel încât pasajele să devină spații funcționale, sigure și adaptate nevoilor actuale ale comunității. Reprezentanții Sectorului 1 afirmă că anul în curs va aduce numeroase proiecte vizibile și utile pentru locuitori, iar reabilitarea acestor pasaje se numără printre prioritățile imediate.

Foto&info: Primaria Sectorului 1