FOTO – Alstom anunță plecarea trenurilor Coradia 16 și 17 din fabrica din Bautzen spre București. Vor opera la Interregional Călători de la finalul lunii martie
Programul de livrare și punere în exploatare a trenurilor electrice Coradia Stream destinate României avansează constant, odată cu plecarea din fabrica Alstom din Bautzen a unităților cu numerele 16 și 17, care au ca destinație Depoul Alstom Grivița din București, transmite Alstom. Acestea se alătură celor opt trenuri deja aflate în circulație în flota CFR Călători, unde transportă zilnic pasageri pe rute inter-regionale, contribuind la modernizarea serviciilor feroviare din România.
Convoiul cu cele doua rame a fost fotografiat in Germania de utilizatorul Instagram – trainpicsleo.
În paralel cu livrările, alte cinci trenuri se află în diferite etape de testare, unele fiind deja în probe de anduranță, iar altele pregătindu-se pentru această fază obligatorie înainte de intrarea în serviciul comercial. Trenul cu numărul 14, programat să înceapă testele de anduranță în 25 februarie, este primul din seria destinată operatorului privat InterRegional Călători, marcând extinderea utilizării Coradia Stream și în zona operatorilor privați.
Foto: mobilitate.eu
