CFR Călători Constanța achiziționează traverse pentru infrastructura feroviară locală

CFR Călători intenționează să construiască o hală pentru reparații la locomotive și vagoane în Constanța

SNTFC CFR Călători, prin SRTFC Constanța, a lansat o nouă procedură de achiziție pentru furnizarea de traverse normale și speciale din lemn de stejar, impregnate, balotate și placate anticrăpare, necesare lucrărilor de întreținere și exploatare a infrastructurii feroviare din regiune. Licitația, publicată în SEAP la 2 februarie 2026, are o valoare estimată de 330.773,25 lei fără TVA și vizează achiziția unui singur lot, conform specificațiilor tehnice din caietul de sarcini.

Materialele solicitate trebuie să respecte standardele tehnice în vigoare și să fie însoțite de documentele de conformitate prevăzute de legislația feroviară actualizată, inclusiv autorizații și certificate emise de AFER pentru producători sau agremente tehnice pentru distribuitori. Procedura este deschisă operatorilor economici care pot demonstra capacitatea profesională, tehnică și de calitate necesară, inclusiv implementarea sistemelor de management ISO 9001, ISO 14001 și ISO 45001.

Ofertele pot fi depuse până la data de 5 martie 2026, ora 15:00, exclusiv prin platforma SEAP, iar valabilitatea acestora este stabilită la 90 de zile. Participanții trebuie să constituie o garanție de participare în valoare de 3.307,73 lei, iar ofertantul desemnat câștigător va avea obligația de a constitui garanția de bună execuție, reprezentând 5% din valoarea contractului.

Achiziția este finanțată din surse proprii ale CFR Călători și se desfășoară conform legislației privind achizițiile sectoriale. Procedura nu este împărțită în loturi și nu implică acord-cadru sau licitație electronică. Evaluarea ofertelor se va realiza în SEAP, iar în cazul unor prețuri egale, entitatea contractantă poate solicita reofertarea pentru departajare.

Foto: mobilitate.eu