MT și Metrorex actualizează costurile de mentenanță ale trenurilor în cadrul contractului cu Alstom Transport
Potrivit prevederilor art. III din Hotărârea Guvernului nr. 1501/2007 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 47/2004 privind aprobarea Contractului de mentenanţă de material rulant şi feroviar pentru circulaţia în tunel nr. 91/2003, încheiat între Societatea „Metrorex” – S.A. şi Societatea „Alstom Transport” – S.A., modificările valorice ale preţurilor unitare care intră în compunerea anuală a preţului mentenanţei, ca efect al aplicării prevederilor contractuale referitoare la actualizare şi revizuire, se vor consemna de către părţi în cadrul unor proiecte de acte adiţionale, care se vor semna ulterior de către Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” – S.A., în baza unui mandat acordat prin ordin al ministrului transporturilor, conform reglementărilor în vigoare, în condiţiile în care sumele anuale necesare se încadrează în limitele prevederilor bugetare aprobate anual pentru activitatea de transport de călători cu metroul.
Având în vedere procesul verbal nr.M.06.02.01/119/01.02.2019, încheiat între S.C. Metrorex S.A. şi S.C. Alstom Transport S.A., anexat în continuare, se propune mandatarea S.C. Metrorex” – S.A. de a semna Actul Adițional la Contractul de mentenanţă de material rulant şi feroviar pentru circulaţia în tunel nr. 91/2003, având ca obiect modificarea valorică a prețului unitar care intră în compunerea anuală a preţului mentenanţei, ca efect al aplicării prevederilor contractuale referitoare la actualizare, pentru anul XVI contractual, respectiv anul în curs 2019.
Potrivit art.8.1.1 paragraful 4 din Contractul menționat mai sus și a punctului B al Anexei 1 a Actului Adițional nr.18, prețul mentenanței pentru anul XVI contractual, respectiv anul în curs 2019, este calculat prin actualizarea cu indicele general de inflație pentru anul 2018 așa cum acesta a fost comunicat de către Institutul Național de Statistică, adică 103,27%, a prețurilor unitare ale serviciilor de mentenanță consemnate de către părți în procesul verbal nr.M.06.02.01/119/01.02.2019.
Potrivit art. 8.1.1 paragraful 4 din Contract şi a punctului B al Anexei 1 a Actului Adiţional nr. 18, preţul mentenanţei pentru Anul XVI contractual (perioada 01.01.2019 – 31.12.2019) este calculat prin actualizarea cu indicele general de inflaţie pentru anul 2018 aşa cum acesta a fost comunicat de către Institutul Naţional de Statistică, adică 103,27%.
Preţurile actualizate pentru anul XVI de contract (perioada 01.01.2019 – 31.12.2019) consemnate de către Părţi în cadrul procesului verbal nr. M.06.02.01/119/01.02.2019, sunt următoarele:
(i) Preţ Parc Vechi:
• 28,65 lei/km tren * 1,0327 = 29,59 lei/km tren parcurs de Trenurile din Parcul Vechi compuse din 6 Vagoane,
valori aplicabile pentru Serviciile Standard prestate pentru Vagoanele incluse în Parcul Vechi.
(ii) Preţ Parc Nou:
• 17,00 lei/km tren * 1,0327 = 17,56 lei/km tren parcurs de Trenurile din Parcul Nou,
valoare aplicabilă pentru Serviciile Standard prestate pentru Vagoanele incluse în Parcul Nou.
Preţul pentru o perioadă de facturare se calculează conform formulei:
Pi = Pv6 * Total kmv6i + Pn * Total kmni
Unde Pv6 reprezintă preţul pe km tren pentru Trenurile din Parcul Vechi compuse din 6 Vagoane,
Total kmv6i reprezintă numărul total de km tren parcurşi în perioada de facturare i de Trenurile din Parcul Vechi compuse din 6 Vagoane,
Pn reprezintă preţul pe km tren pentru Trenurile din Parcul Nou şi
Total kmni reprezintă numărul total de km tren parcurşi de Parcul Nou în perioada de facturare i.
Foto: mobilitate.eu