Trotuarul rulant din Gara de Nord a fost distrus după ce aproape 8 ani a funcționat perioade scurte de timp

Trotuarul rulant din Gara de Nord a fost distrus după ce aproape 8 ani a funcționat perioade scurte de timp

Inaugurat cu fast în anul 2013, dupa ce a fost construit Pasajul Basarab, trotuarul rulant care face legătura pietonală dintre zona Gara Basarab și Gara de Nord a fost distrus prin spargerea a mare parte din geamurile separatoare și furtul instalațiilor electrice, fapte care au avut loc în ultimele săptămâni. Mai mult, de câțiva ani trotuarul a devenit wc public și loc pentru desenat și vandalizat. Atât poliția TF cât și poliția locală au ignorat monitorizarea acestei locații încă de la construcție, ajungând rapid în starea actuală. Trotuarul a costat 12 milioane lei și este format din 6 module, câte 3 pe fiecare sens, fiind instalat la propunerea primarului Sorin Oprescu, în anul 2011, când se lucra la finalizarea și ulterior inaugurarea Pasajului Basarab. Deși a fost construit în Gara de Nord, acesta este realizat și administrat de Primăria Capitalei, la fel ca întreg ansamblul Pasaj Basarab. Totuși, desi se anunțau încă din vară, nici lucrări de modernizare la Gara de Nord nu au fost demarate, fiind în lucru doar studii de fazabilitate și proiecte tehnice, fără a exista un termen clar pentru demararea lucrărilor.



Foto: mobilitate.eu

29.980 Vizualizări

1 thought on “Trotuarul rulant din Gara de Nord a fost distrus după ce aproape 8 ani a funcționat perioade scurte de timp

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *