Solaris Trollino 18 este singura ofertă de troleibuz depusă la licitația pentru 50 de troleibuze noi în Cluj Napoca

Solaris Trollino 18 este singura ofertă de troleibuz depusă la licitația pentru 50 de troleibuze noi în Cluj Napoca

Conform actualizărilor depuse pe SEAP, SOLARIS BUS & COACH cu Solaris Trollino 18 este singura ofertă depusă la licitația de 50 de troleibuze noi, articulate, lansată în luna mai de primăria Cluj Napoca. În prezent oferta se află în evaluare, termenul maxim de finalizare fiind 31.12.2018. Contractul va fi sub forma unui acord cadru pentru 1-50 de troleibuze ce vor fi livrate în termen de 48 de luni. Valoarea totală a contractului este de 123 milioane lei, fără TVA, fondurile fiind asigurate prin Programul Operational Regional – POR și buget local.

Conform caietului de sarcini, troleibuzele vor fi de tip articulat, noi, cu planșeu jos (podea coborâtă), facilități pentru accesul nelimitat al persoanelor cu mobilitate redusă (rampă-kneeling), fără etaj, caroserie CE, conform Directivei 2007/46/CE, acționate în curent alternativ cu electronică de putere, cu comandă, control, parametrizare și diagnoză cu microprocesor, cu recuperare și înmagazinare a energiei la frânare și cu viteza maximă de circulație de 75 km/h, limitată cu dispozitiv limitator de viteză reglabil DLV la 55 km/h.

Caroseria va fi auto portantă de tip cheson și va avea podeaua coborâtă. Nu se admit trepte pe toată suprafața disponibilă pentru călătorii în picioare. Caroseria va fi garantată la coroziune minim 8 ani. Ea va fi prevăzută cu minim 4 uși de acces cu funcționare automată pentru călători, conform CEE-ONU R 107, situate pe partea dreaptă, cu câte 2 foi pentru fiecare ușă având o lățime de minim 1.200 mm. Caroseria trebuie sa fie garantată împotriva fisurării, deformării, ruperii pe toată durata de viață a troleibuzului (15 ani).



Foto: Solaris

2.422 Vizualizări

1 thought on “Solaris Trollino 18 este singura ofertă de troleibuz depusă la licitația pentru 50 de troleibuze noi în Cluj Napoca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *