CFR SA demarează lucrări de reparații în stațiile Vicșani și Halmeu
Sorin Grindeanu, ministrul transporturilor, anunță că CFR S.A va demara, în regie proprie, un program de reparații la mai multe linii de cale ferată cu ecartament larg și cu ecartament normal, din stațiile de frontieră VICȘANI (SRCF IAȘI) și HALMEU (SRCF CLUJ).
Aceste lucrări suplimentează capacitatea de transport existentă și au ca scop:
– creșterea gradului de operaționalizare a traficului de marfă
– îmbunătățirea condițiilor de manevră
– îmbunătățirea circulației la frontierele cu Calea Ferată din Ucraina.
Pentru stația CF Vicșani lucrările se vor desfășura în perioada 28 aprilie – 3 mai 2022.
Vor fi operaționalizate încă 5 linii de cale ferată dintre care 3 cu ecartament larg.
În stația de frontieră Halmeu lucrările se vor derula în perioada 2 mai – 31 mai 2022.
Prin aceste lucrări se vor redeschide încă 4 linii de cale ferată dintre care 2 cu ecartament larg.
Măsurile vor permite creșterea capacității de transbordare a mărfurilor din trenurile care provin din Ucraina și vor conduce automat la reducerea timpilor tehnologici necesari acestor operațiuni.
Practic, dupa finalizarea lucrărilor, în punctul de frontiera Vicșani vor fi operaționale 7 linii de cale ferată cu ecartament larg și ecartament normal, iar la Halmeu, 16 linii de cale ferată cu ambele tipuri de ecartament.
Foto&info: Sorin Grindeanu Facebook