CFR InfrastructuraEsențialFeroviar Romania

CFR S.A. finalizează fuziunile cu Telecomunicații CFR și Tipografica „Filaret” și își simplifică structura corporativă

CFR S.A. anunță finalizarea proceselor de fuziune prin absorbție cu Telecomunicații CFR S.A. și Tipografica „Filaret” S.A., după admiterea, la 31 august 2026, a cererilor de înregistrare aferente celor două operațiuni. Compania devine astfel societatea absorbantă, iar activitățile, patrimoniul, drepturile și obligațiile celor două entități sunt integrate direct în structura administratorului infrastructurii feroviare publice.

Cele două fuziuni reprezintă o etapă importantă în procesul de reorganizare și consolidare a CFR S.A., care renunță la modelul fragmentat în care activități esențiale erau gestionate prin entități juridice distincte. Compania subliniază că operațiunile sunt exclusiv reorganizări interne ale unor societăți controlate de stat, fără a implica privatizare sau transferul activelor către investitori privați. Scopul este simplificarea structurii corporative, reducerea fragmentării administrative și coordonarea directă a activităților și resurselor preluate.

Integrarea celor două societăți permite trecerea la un model în care activitățile sunt administrate direct în cadrul CFR S.A., cu circuite decizionale mai clare și procese interne mai eficiente. Reorganizarea creează premisele pentru reducerea suprapunerilor dintre funcțiile administrative și de suport, gestionarea integrată a patrimoniului și resurselor, corelarea mai directă a activităților cu necesitățile infrastructurii feroviare și eliminarea etapelor birocratice generate de existența unor entități juridice separate. Activitățile celor două societăți nu sunt eliminate, ci continuate în cadrul CFR S.A., într-o structură comună de coordonare și management.

Fuziunea cu Telecomunicații CFR S.A. a fost realizată în baza proiectului autentificat la 28 iulie 2026 și publicat în Monitorul Oficial, data efectivă fiind stabilită la 31 august 2026. De la această dată, activitățile, punctele de lucru, drepturile și obligațiile societății sunt preluate integral de CFR S.A., care va administra direct serviciile integrate în procesele sale operaționale și le va corela cu necesitățile de administrare și modernizare a infrastructurii feroviare.

În cazul Tipografica „Filaret” S.A., fuziunea a devenit efectivă odată cu înregistrarea operațiunii la Registrul Comerțului, tot la 31 august 2026. Activitățile și obligațiile societății sunt preluate integral de CFR S.A., care le va gestiona într-o structură comună, eliminând fragmentarea juridică și organizațională și facilitând coordonarea directă a resurselor.

Ca efect al fuziunilor, cele două societăți absorbite își încetează existența juridică distinctă, fără lichidare, iar patrimoniul și activitățile lor sunt reunite în cadrul CFR S.A. Compania subliniază că efectele economice și operaționale concrete vor putea fi evaluate după integrarea completă a activităților, nefiind estimate în această etapă eventualele economii.

Reducerea numărului de entități juridice contribuie la consolidarea capacității CFR S.A. de a coordona direct resursele integrate și la îndeplinirea Țintei 443 din Planul Național de Redresare și Reziliență. Rezultatul urmărit este o structură mai simplă, coerentă și eficientă, cu activități reunite în cadrul aceleiași companii și circuite administrative mai directe. CFR S.A. va continua etapele administrative și operaționale necesare integrării complete a activităților celor două societăți.

Foto&info: CFR SA

Pe aceeași temă

Back to top button