MariVila continuă săpăturile pe Bulevardul Basarabia pentru descoperirea tuturor rețelelor edilitare ce vor fi înlocuite înaintea liniilor de tramvai
MariVila, care lucrează pe șantierul modernizării liniei de tramvai pe Bulevardul Basarabia, tronsonul LOT 10 Republica – 1 Decembrie 1918, avansează cu săpăturile pe traseu, fiind deja descoperite o mare parte din rețelele edilitare care vor fi înlocuite sau repoziționate, pentru a lăsa spațiu pentru proiectul de modernizare a căii de rulare. Per total, evoluția este asemănătoarea cu tronsonul lotului 1 unde lucrează PORR, lucrările fiind concentrate tot pe excavații și predarea amplasamentului către constructorii ce vor lucra la rețelele edilitare.
Tronsonul cu lungimea de 1,2 km a fost predat constructorului în vara 2025, primele lucrări fiind lansate în luna august. Cu un timp estimat de 4 luni pentru rețelele edilitare, putem estima că se va respecta termenul contractual de 12 luni, pentru ca noile șine să fie gata spre finalul verii.








Foto: mobilitate.eu
