CFR SA a obținut finanțare europeană pentru prima etapă de modernizare a Complexului Feroviar București

CFR SA anunță în prezentul comunicat, că împreună cu Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA) au semnat acordul de finanțare, în valoare de 4.275.864 euro, pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru Modernizarea liniilor și instalațiilor din Complexul Feroviar București (605,7 km), obiectiv care implică realizarea studiului de fezabilitate, precum și elaborarea documentațiilor de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, exproprieri, pregătirea caietelor de sarcini, a documentației de achiziție pentru lucrări de proiectare și servicii de consultanță.
♦ Valoarea totală a proiectului este de 5.030.428 euro, din care 4.275.864 euro (85%) valoarea eligibilă acordată de Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectare a Europei – CEF Transport, iar 15 % de la Bugetul de Stat.

Strategia CFR SA pentru modernizarea Complexului Feroviar București cuprinde următoarele zone de analiză/dezvoltare:
✅ Complexul Feroviar București Nord – 156,055 km
✅ Inelul Feroviar al Municipiului București – 316,323 km
✅ Conexiunile cu Inelul Feroviar București – 133,348 km.

Proiectul de modernizare a infrastructurii feroviare aferente Complexului Feroviar București reprezintă o oportunitate pentru a regândi funcțiunile unui spaţiu dinamic, legat atât cu oraşul şi locuitorii săi, dar şi cu marile oraşe din ţară şi Europa şi a-l valoriza ca unul din cele mai importante noduri feroviare din regiunea de sud-est a Europei. Obiectivul principal al lucrărilor de modernizare este creşterea atractivităţii/competitivităţii transportului feroviar, prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor pentru călători şi pentru marfă, concomitent cu îmbunătăţirea siguranţei în exploatare.

‼ Complexul Feroviar București face legătura între ramura nordică a Coridorului Rin-Dunăre (Constanța – București – Brașov – Sighișoara – Simeria – Arad – Curtici – Lokoshaza), ramura sudică a Coridorului Rin-Dunăre (Arad – Craiova – București) și alte secțiuni ale rețelei centrale TEN-T (București – Giurgiu, București – Ploiești – Focșani – Pașcani – Ungheni/Vadu Siret).

♦ O atenție specială se va acorda Complexului Feroviar București Nord care deservește cea mai mare parte a traficului feroviar actual. Restul infrastucturii feroviare din cadrul Complexului Feroviar București va fi, de asemenea, analizată pentru a identifica cererea potențială de trafic și funcționalitățile viitoare (noile servicii sub-urbane/peri-urbane de călători sau ca by-pass pentru traficul de marfă pe Inelul Feroviar București etc.) pentru fiecare linie/stație care face parte din Nodul Feroviar București, precum și strategia optimă de funcționare și exploatare a rețelei feroviare a Complexului Feroviar București, atât pentru trenurile de pasageri, cât și pentru cele de marfă.
♦ Modernizarea infrastructurii feroviare și implementarea unui Centru de Management al Traficului la nivelul Nodului Feroviar București vor reduce considerabil durata de traversare a Centurii Feroviare a Bucureștiului de către trenurile de transport marfă, asigurând un timp de parcurs mult mai redus și fără opriri, precum și un volum de mărfuri crescut față de situația actuală.
♦ Studiul de fezabilitate va identifica și prezenta opțiunea investițională optimă atât din punct de vedere tehnic, economic, cât și operațional pentru modernizarea liniilor și instalațiilor din Complexul Feroviar București, ținând cont de conformarea în relație cu standardele europene și cerințele tehnice de interoperabilitate la nivelul rețelei feroviare românești.


Foto: mobilitate.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *