Tribunalul UE anulează o decizie a Comisiei UE legată de un abuz de poziție al PKP Cargo
Tribunalul Uniunii Europene anulează decizia Comisiei Europene de respingere a unei plângeri împotriva PKP Cargo, o societate controlată de statul polonez, privind un presupus abuz de poziție dominantă pe piața serviciilor de transport feroviar de marfă din Polonia. Tribunalul Uniunii Europene examinează pentru prima dată impactul deficiențelor sistemice sau generalizate ale statului de drept dintr-un stat membru asupra stabilirii autorității de reglementare a concurenței care este cel mai bine plasată pentru a examina o plângere.
În contextul exercitării activităților din sectorul serviciilor de expediere, societatea înființată în temeiul dreptului polonez Sped-Pro S.A. (denumită în continuare „reclamanta”) a utilizat servicii de transport feroviar de marfă furnizate de PKP Cargo S.A., o societate controlată de statul polonez.
La 4 noiembrie 2016, reclamanta a depus o plângere împotriva PKP Cargo la Comisia Europeană (denumita in material si Comisie). În această plângere, aceasta a susținut că PKP Cargo a abuzat de poziția sa dominantă pe piața serviciilor de transport feroviar de marfă din Polonia din cauza refuzului său de a încheia cu reclamanta un acord de cooperare multianual legat de condițiile pieței. La 12 august 2019, Comisia a respins plângerea prin Decizia C(2019) 6099 final (denumită în continuare „decizia atacată”) 1, pe motiv, în esență, că autoritatea poloneză de concurență era cea mai în măsură să o examineze.
În aceste împrejurări, reclamanta a introdus o acțiune în la Tribunalul Uniunii Europene pentru a solicita anularea deciziei atacate. În susținerea acțiunii sale, aceasta a invocat trei motive, întemeiate, respectiv, pe încălcarea dreptului său de a-și soluționa cauza într-un termen rezonabil și pe nemotivarea deciziei atacate, pe încălcarea principiului statului de drept în Polonia și erori vădite în evaluarea interesului UE de a continua examinarea plângerii.
Prin hotărârea sa din 9 februarie 2022, Tribunalul Uniunii Europene admite acțiunea și anulează decizia atacată în întregime. Cu această ocazie, examinează pentru prima dată impactul deficiențelor sistemice sau generalizate ale statului de drept dintr-un stat membru asupra stabilirii autorității de concurență care este cel mai bine plasată pentru a examina o plângere. Acesta oferă, de asemenea, clarificări importante în ceea ce privește împrejurările în care nerespectarea cerinței de termen rezonabil este de natură să conducă la anularea unei decizii de respingere a unei plângeri în domeniul dreptului concurenței.
În primul rând, în ceea ce privește principiul termenului rezonabil, Tribunalul Uniunii Europene reamintește, în primul rând, că respectarea termenului rezonabil în desfășurarea procedurilor administrative referitoare la politica de concurență constituie un principiu general al dreptului Uniunii. Articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene reafirmă, de asemenea, principiul termenului rezonabil în ceea ce privește procedurile administrative. Astfel, Tribunalul arată că Comisia are obligația de a se pronunța asupra plângerilor din domeniul dreptului concurenței într-un termen rezonabil.
Cu toate acestea, Tribunalul arată, în al doilea rând, că încălcarea principiului termenului rezonabil este de natură să conducă la anularea unei decizii de respingere a unei plângeri numai în cazul în care reclamantul arată că nerespectarea termenului rezonabil a avut un impact asupra sa. sau capacitatea acesteia de a-și apăra poziția în acea procedură, ceea ce ar fi cazul în special în cazul în care acel eșec l-ar fi împiedicat să adune sau să prezinte în fața Comisiei elemente de fapt sau de drept privind practicile anticoncurențiale reclamate sau interesul UE în investigarea cazului.
În lumina acestor principii, Tribunalul Uniunii Europene constată că, în speță, nu este necesar să se pronunțe cu privire la respectarea de către Comisia Europeană a principiului termenului rezonabil, întrucât reclamanta nu a prezentat niciun element de probă care să demonstreze că pretinsa nerespectare respectarea acestei cerințe a avut un impact asupra capacității sale de a-și apăra poziția în cadrul acestei proceduri. În consecință, Tribunalul constată că obiecția pe încălcarea principiului termenului rezonabil este neîntemeiată.
În al doilea rând, în ceea ce privește aprecierea interesului Uniunii de a continua examinarea plângerii, Tribunalul arată că, în speță, Comisia nu a săvârșit nicio eroare vădită de apreciere prin constatarea că practicile reclamate privea în primul rând piața serviciilor de transport feroviar de marfă din Polonia, că autoritatea poloneză de concurență a dobândit cunoștințe detaliate despre sector și că, pe baza acestor elemente, această autoritate era cea mai bine plasată pentru a examina plângerea. În plus, Tribunalul arată că reclamanta afirmă în mod greșit că, în speță, Comisia ar fi trebuit să țină seama și de alți factori în scopul aprecierii interesului Uniunii de a investiga cauza. În consecință, motivul întemeiat pe erori vădite în aprecierea interesului Uniunii de a continua examinarea plângerii este de asemenea respins ca nefondat.
În al treilea rând, în ceea ce privește problema respectării principiului statului de drept în Polonia, Tribunalul examinează argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia era cea mai în măsură să examineze plângerea, având în vedere deficiențele sistemice sau generalizate ale statul de drept în Polonia și, în special, lipsa de independență a autorității poloneze de concurență și a instanțelor naționale competente în domeniu.
În decizia atacată, Comisia a verificat dacă astfel de deficiențe o împiedicau să respingă plângerea pe motiv că autoritatea poloneză de concurență era cea mai potrivită pentru a o examina. În acest scop, a aplicat, prin analogie, analiza în două etape impusă în contextul executării mandatelor europene de arestare pentru a proteja dreptul fundamental la un proces echitabil, în conformitate cu Hotărârea Ministerului Justiției și Egalității. Această analiză constă în aprecierea, într-o primă etapă, dacă există un risc real de încălcare a acestui drept legat de lipsa de independență a instanțelor din statul membru în cauză, din cauza deficiențelor sistemice sau generalizate din statul respectiv. și, într-o a doua etapă, dacă persoana în cauză își expune într-adevăr un risc real, având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei.
În această privință, în primul rând, Tribunalul subliniază că respectarea cerințelor statului de drept este un factor relevant pe care Comisia trebuie să-l ia în considerare pentru a determina autoritatea de concurență cea mai bine plasată pentru a examina o plângere și că, în acest scop, Comisia era în drept să aplice prin analogie analiza în cauză. Deși există diferențe între împrejurările care au dat naștere hotărârii menționate mai sus și cele care au dat naștere prezentei cauze, mai multe considerente de principiu justifică aplicarea prin analogie a orientărilor furnizate în această hotărâre în scopul determinării autorității de concurență că este cel mai bine plasat pentru a examina o plângere privind o încălcare a articolelor 101 și 102 TFUE. În această privință, Tribunalul arată, în primul rând, că, ca și în cazul spațiului de libertate, securitate și justiție, cooperarea, în sensul aplicării articolelor 101 și 102 TFUE, între Comisie, autoritățile de concurență din statelor membre și instanțele naționale se bazează pe principiile recunoașterii reciproce, încrederii reciproce și cooperării sincere.
În continuare, Tribunalul constată că jurisprudența impune Comisiei, înainte de a respinge o plângere pentru lipsă de interes a Uniunii, trebuie să se asigure că autoritățile naționale sunt în măsură să protejeze în mod adecvat drepturile reclamantului. În sfârșit, Tribunalul subliniază că dreptul fundamental la un proces echitabil în fața unei instanțe independente, consacrat la articolul 47 al doilea paragraf din Carta drepturilor fundamentale, este de asemenea, ca și în hotărârea menționată anterior, de o importanță deosebită pentru aplicarea efectivă a Articolele 101 și 102 TFUE, instanțele naționale fiind invitate, pe de o parte, să controleze legalitatea deciziilor autorităților naționale de concurență și, pe de altă parte, să aplice direct aceste dispoziții.
În al doilea rând, Tribunalul subliniază că examinarea de către Comisie a celei de-a doua etape a analizei menționate anterior nu era conformă cu dreptul Uniunii. În speță, reclamanta a depus, în cursul procedurii administrative, un ansamblu de probe specifice care, potrivit reclamantei, luate împreună, sunt de natură să arate că existau motive întemeiate pentru a crede că prezenta un risc real de încălcare a drepturilor sale în cazul în care cazul său trebuie să fie examinat de autoritățile naționale. Aceste probe vizau acuzații referitoare, în special, la controlul exercitat de stat asupra PKP Cargo, la dependența președintelui autorității poloneze de concurență față de executiv, la împrejurarea că societatea-mamă a PKP Cargo este una dintre membrii unei asociații al cărei scop este să apere și să promoveze reforma sistemului judiciar polonez, clemența autorității poloneze de concurență față de PKP Cargo, acțiunile introduse de Procurorul General împotriva deciziilor acestei autorități cu privire la PKP Cargo și incapacitatea instanțelor naționale poloneze competente în domeniul dreptului concurenței pentru a remedia deficiențele autorității poloneze de concurență din cauza propriei lipse de independență.
În decizia atacată, Comisia nu a examinat aceste elemente de probă și s-a limitat, în esență, la a afirma că acestea sunt neîntemeiate. Constatând că Comisia nu a examinat în mod concret și precis diferitele elemente de probă prezentate de reclamantă în cursul procedurii administrative, Tribunalul constată că Comisia nu și-a respectat obligațiile care decurg din hotărârea menționată mai sus și obligația de motivare.
Foto: PKP Cargo / Info: Tribunalul Uniunii Europene